Locuri în devenire: Asociația Ploiești pentru oameni lansează un concurs de imaginație civică pentru malul Dâmbului și parcul din Mitică Apostol
Ploiești, 17 august 2026
Asociația Ploiești pentru oameni lansează Locuri în devenire, un concurs de imaginație civică prin care cetățenii preocupați de spațiile publice: ploieșteni și nu numai, profesioniști ai spațiului public sunt invitați să își imagineze viitorul a două locuri din Ploiești: malul Dâmbului (zona AFI – pod Mihai Bravu) și parcul din cartierul Mitică Apostol. Inițiativa face parte din Sezonul Comunitar 2026, aflat la a doua ediție, și este susținută printr-un fond de premii de 2.500 EUR oferit de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate.
Concursul de imaginație civică, Locuri în devenire, se desfășoară în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și cu sprijinul: Zeppelin, De-a Arhitectura, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, Asociația Mitică Apostol.
Un exercițiu de imaginație civică
Credem că un loc devine cu adevărat al tuturor abia când începem să ni-l imaginăm împreună și că imaginația, pusă în slujba comunității, e primul pas real spre schimbare. De aceea, Locuri în devenire este un exercițiu de imaginație civică, nu un concurs de soluții tehnice și nu reprezintă un angajament de implementare.
Propunerile primite vor fi expuse public în cadrul Sezonului Comunitar 2026 și vor fundamenta conversațiile viitoare despre spațiul public din Ploiești, putând deveni punct de plecare pentru inițiative sau proiecte ulterioare.
Două secțiuni de participare
Înscrierea se face la una dintre cele două categorii:
- Secțiunea Specialiști: deschisă arhitecților, urbaniștilor, peisagiștilor, designerilor urbani, studenților și echipelor interdisciplinare, care pot depune un plan de intervenție, imagini explicative și un text de concept.
- Secțiunea Comunitate: deschisă locuitorilor, elevilor, părinților, profesorilor, ONG-urilor, grupurilor informale și orice persoană care este interesată de spațiile publice, indiferent de domiciliul sau reședința sa.
Fond de premii de 2.500 EUR, oferit de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate
Pentru fiecare dintre cele două zone (Mitică Apostol și malul Dâmbului) vor fi acordate câte două premii: 750 EUR pentru secțiunea Specialiști și 500 EUR pentru secțiunea Comunitate, susținute integral de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate.
Comisia de jurizare
Propunerile vor fi evaluate de o comisie formată din șase persoane, care aduc rigoare profesională și cunoaștere directă a celor două comunități: Cătălina Frâncu (redactoră-șefă adjunctă, Revista Zeppelin), Mina Sava (Președinta Asociației De-a Arhitectura), Lucian Vasile (istoric, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană) reprezentant al comunității din Dâmbu, Mihai Petu (membru Asociația Mitică Apostol și reprezentant al cartierului), Alexandru Leu (profesor de arhitectură, Colegiul de Artă
„Carmen Sylva”, Ploiești) și Vlad Bucur (arhitect), ultimii doi reprezentând cu un vot Asociația Ploiești pentru oameni.
„Un loc public bun nu apare din senin, ci se naște din cunoaștere, din atenție la ceilalți și din dorința comună de a face lucrurile mai bine. Când începem să ne imaginăm un loc ca pe ceva al nostru: când îl observăm, îl desenăm, îl descriem, îl visăm, ceva se schimbă în relația noastră cu el. Locuri în devenire este exact acel prim pas: momentul în care imaginația comunității ia forma unor idei, schițe și propuneri.”- spun reprezentanții Asociației Ploiești pentru oameni în comisia de jurizare a concursului de imaginație civică, Locuri în devenire.
Informații practice
Perioada de înscriere: 17 august – 13 septembrie 2026, ora 23:59, ora României
- Anunțarea premiilor: 19 septembrie 2026
- Cine poate participa: oricine, individual sau în echipă. Concursul este deschis tuturor celor care au împlinit 14 Participanții de 14-17 ani au nevoie de acordul scris al părinților/tutorilor (detalii în Regulament).
- Cum te înscrii: prin formularul disponibil la ploiestipentruoameni.ro/locuri-in-devenire- 2026
- Regulamentul complet, disponibil la: ploiestipentruoameni.ro/locuri-in-devenire-2026
Despre Sezonul Comunitar 2026 și Locuri în devenire
Locuri în devenire este o componentă nouă a Sezonului Comunitar 2026, a doua ediție a proiectului inițiat în 2025 sub numele Dâmbu pentru oameni. Sezonul Comunitar reunește ateliere, evenimente culturale și acțiuni comunitare desfășurate în cartierele Ploieștiului cu scopul de a reconecta locuitorii cu spațiile publice.
Despre Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate
Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate este o fundație germană dedicată promovării valorilor liberale: democrație, stat de drept și economie de piață, activă în peste 60 de țări. Prezența sa în regiune datează din anii ’90, iar din 2014 fundația are un birou la București, dedicat României și Republicii Moldova, prin care sprijină proiecte ale societății civile, educația civică și dialogul democratic.
Despre Asociația Ploiești pentru oameni
Asociația Ploiești pentru oameni are ca misiune crearea unor comunități organizate și informate, care participă activ la viața orașului. Formată din membri voluntari, asociația organizează ateliere de cetățenie activă și proiecte de protecție a mediului, precum și inițiative prin care apropie oamenii de spațiile publice ale orașului pornind de la convingerea că apropierea de un loc ne schimbă relația cu acesta.














