Povestea eroului ploieștean Vasile Stamate

Și au fost atâția care au suferit și au murit „în lagăre, în închisori și pe câmpul de luptă”, după cum sunt pomeniți la Sfânta Liturghie. Sunt povești triste, dar povești pe care s-a construit România pe care o avem noi astăzi.

Iar astăzi o să ne oprim asupra poveștii colonelului Vasile Stamate (sau Stamati, după ortografia de epocă). „Un om închinat numai slujbei, datoriei”, așa îl descria un gazetar ploieștean care îl cunoscuse încă de pe vremea când Stamate era căpitan la un regiment din Constanța, grad cu care a și început campania din 1916.

A participat la ofensiva de peste munți, dar și la retragerea tragică din toamna aceluiași an. A fost avansat succesiv la gradul de maior, apoi locotenent-colonel și, în cele din urmă, la cel de colonel.

Aflat la comanda Regimentul 32 Mircea, Vasile Stamate a condus apărarea în sectorul Mărășești în vara lui 1917, rezistând cu dârzenie în fața atacurilor furibunde ale inamicului. Iar când situația părea la limită, nu a ezitat să-și îmbărbăteze soldații, neglijând orice pericol.

Până când, în dimineața de 25 iulie (stil vechi)/6 august (stil nou) 1917, a căzut în fruntea soldaților săi. Unele surse spun că a fost împușcat în abdomen. Altele, mai apropiate de eveniment, dar, culmea, mai inexacte factual, susțin că „a fost sfărâmat de schijele de ghiulea”.

Cert este că în dimineața acelei zi, Regimentul 32 Mircea și-a pierdut unul dintre cei mai destoinici comandanți, iar galeria eroilor ploieșteni s-a mai mărit cu un nume. La câteva ore după moartea lui Stamate a avut loc celebru contra-atac al soldaților prahoveni, îmbrăcați numai în cămășile albe, care a reușit să salveze situația, nu doar oprind avansul trupelor inamice, dar chiar reușind să-i pună pe fugă pe germani.

Eroismul lui Vasile Stamate avea să fie recunoscut chiar și de către cei care se luptase pe viață și pe moarte: în 1918, după semnarea armistițiului, când soția și cele două fiice ale colonelului au vrut să se întoarcă din refugiu la Ploiești, autoritățile germane, în semn de respect, le-au pus la dispoziție un compartiment special în garnitura spre orașul natal.

În perioada interbelică, strada Poștei, unde locuia familia Stamate, a fost redenumită, preluând numele eroului. Din păcate, clădirea a fost distrusă în timpul bombardamentelor din 1944.

Astăzi, pe locul acelui imobil de la intersecția străzilor Poștei și Praga, se află un părculeț cu un loc de joacă. Poate că n-ar fi o idee rea ca, în semn de respect pentru sacrificiul suprem al colonelului Stamate, alături de aproape 1500 de alți ofițeri și soldați prahoveni căzuți la Mărășești, ca acel parc să fie redenumit cu numele său.