Swing și jazz la Ploiești în anii 50!

Supranumiți „obsedantul deceniu”, anii `50 au reprezentat pentru societatea românească perioada cea mai brutală a regimului comunist. Zeci de mii de oameni erau întemnițați pe considerente politice, iar pentru cei rămași în libertate interdicțiile de tot felul erau prezente în fiecare aspect al vieții de zi cu zi. Aproape tot ce ținea de cultura occidentală era etichetat drept decadent, fiind astfel repugnat de autorități. Nici muzica nu făcea excepție: jazz-ul și swing-ul, care erau (încă) atât de populare în America, reprezentau un tabu pentru tinerii din Republica Populară Română. Aveau să treacă mai bine de două decenii de la instaurarea comunismului pentru ca jazz-ul să fie acceptat – chiar și temporal – în spațiul public românesc, prin intermediul Festivalului de Jazz de la Ploiești.

Revenind însă la mijlocul anilor 50, presa locală ploieșteană consemna că jazz-ul și/sau swing-ul erau prezente la petrecerile de la clubul CFR din apropierea Gării de Sud, ceea ce, bineînțeles, stârnea indignare în rândul membrilor și activiștilor de partid. Iată ce consemna jurnalistul N. Mateescu în articolul „Tinerii <<la modă>>”:

O sâmbătă seară ca toate celelalte și un bal la clubul CFR de asemenea la fel ca toate celelalte. Tineri și tinere se îndreaptă spre sala de dans, pe fețele lor putându-se citi voia bună. Așteptam nerăbdător să văd perechile vesele învârtindu-se în ritmul horei cântată de muzica ce parcă aștepta un semnal. Și iată-l. Un tânăr ce semăna, nici mai mult nici mai puțin a măscărici, ridic mâinile în sus, trântește din picior de câteva ori și muzica începe. Horă? Nu cititorule, a început un dans pe care mi-ar fi greu să-l denumesc (neștiind nici dacă are sau nu nume), un dans, așa cum mă informează un alt tânăr, „la modă”.

Clubul CFRClubul CFR în prezent (foto Google Maps)

Tânărul „malagambist” își scutură puțin capul făcând ca părul – claie – să i se resfire pe ochi, își îndreaptă cravata ce-i atârna până aproape de genunchi, deschie haina „modernă” și trage de pantalonii – erau ceva mai jos de genunchi” și numai ce-l văd că începe să se repeadă în dreapta și în stânga de credeam că este puțin nebun. Priveam la pantofii „motorizați” cu talpa de 3 degete grosime și care aduceau foarte bine cu două sicrie de țară și nu-mi puteam da seama cum de aceștia se pot mișca așa de repede. În sfârșit și-a găsit perechea. „La așa cap, așa căciulă” mi-a șoptit tânărul muncitor Romu Neagu, strungar la uzina „1 mai”. Și într-adevăr nimerită „căciulă”. O tânără cu breton, cu fusta despicată până mult mai sus de genunchi, se repede în brațele tânărului. Sar, sforăie, trântesc, de curgea șiroaie de apă de pe ei. Credea că sunt apucați de cine știe ce boală. Și mai dureros este faptul că acestor două „orătănii” li s-au adăugat și alți câțiva. Unii râdeau cu lacrimi de atâtea strâmbături, alții oftau și plecau. Dar să urmărim mai departe pe cei doi tineri. După aproximativ o jumătate de oră „dansul” s-a terminat. Puțin prudent, rămăsesem cu privirea îndreptată spre tânăr și acesta, sesizând, se îndreaptă spre mine.

– Ți-a plăcut, nene, cum am „ars-o”? Îi zic bine, nu-i așa? Dar și Mymy, ce fată! Forță, nu jucărie. Când dă din mâini, din picioare… Și tânărul începe să-mi descrie figurile „extraordinare prin care Mymy a devenit celebră. Nu i-am răspuns, dar l-am ascultat. Un alt tânăr, modest, dar curat îmbrăcat, se apropie de noi.

– Oricum, tovarășe, dansul dumitale și al lui Mymy nu fac cinste clubului CFR.

Atât a trebuit ca tânărul să devină stacojiu la față, să i se umfle venele de parcă se pregătea de un nou dans.

– Ce, mă, faci „mișto” de mine? Vezi că-ți „mușc” una de-ți îmbrac familia în doliu și pe tine în pardesiu de scânduri. Ce, vorbești cu „fractu”?

Am căutat atunci să vorbesc și eu cu el, dar nici n-am apucat să deschid gura că m-am și văzut înconjurat de câțiva tineri de talia primului. I-am privit mirat. Toți unul și unul. Pantaloni trei sferturi, haina pardesiu, gulerul manșetă și pantofi… sicriu.

– De ce nu mai dansați? Am spart eu gheața.

– Păi, se zice, spune un tânăr, că nu-ți place să ne vezi în dansuri „moderne”.

– Da ce, se amestecă altul, ai vrea să jucăm „alunelul” sau „sârba în trei ciocane?

– Alea s-au „fumat” pentru noi, vorbește primul, d-astea nene, d-astea „tari”, că suntem în secolul vitezii.

– Dar aici este un club, am mai îndrăznit eu să spun și drept răspuns am auzit un hohot de râsete.

– Lăsați-l să moară fraier. Ce știe el? și tânărul care-mi vorbea acum își mută des cu limba țigara dintr-un colț în altul al gurii. Și m-au lăsat în pace. Un nou dans începuse și sminteala cuprinsese din nou cercul de tineri. Rămăseseră puțini, fiindcă cei mai mulți văzând despre ce este vorba, au plecat pe la casele lor.

IMG_2144 dansJuju și Mymy în viziunea ziaristului

Am plecat și eu. Un gând însă mă frământa și mă frământă și acum. Știu tovarășii de la comitetul de partid de aci cum se desfășoară activitatea clubului? Tovarășul Duțu Tiberiu, care a răspuns din partea comitetului de partid de munca desfășurată în cadrul clubului, s-a dovedit a fi prea puțin responsabil, iar tovarășul Diaconu Ștefan, care răspunde în prezent de această situație, încă nu cunoaște situația. Tovarășul Bănățeanu Alexandru – directorul clubului – îi plac „dansurile noi” și nu s-a gândit niciodată că o serie de elemente ca Juju, Mymy, Fany și alții compromit clubul, oferind cele mai proaste exemple care nemulțumesc pe tinerii muncitori de la CFR ca și pe ații care vin aici.

Tovarășa Brezeanu Maria, responsabila culturală în cadrul complexului sindical CFR, ca și tovarășul Soare R., președinte al complexului, nu știu nimic despre ce se întâmplă la balurile de aci, neinteresându-se de acestea. E destul pentru dânșii că se creează unele venituri, indiferent de la cine și prin ce mijloace se realizează acestea. Despre munca organizațiilor UTM de aici nu se poate vorbi, aceasta fiind din acest punct de vedere ștearsă. Nu știm dacă comitetul orășenesc UTM s-a gândit că n-ar fi rău să trimită pe aci – chiar și la baluri – activiști ai săi. Dacă nu s-a gândit, socotim că este timpul să se gândească, cunoscând că în educația tineretului, organizația UTM are un rol de seamă.

Nu au ce căuta asemenea baluri în orașul nostru, iar cosmopoliții, elementele rău educate, trebuie demascate în fața tinerilor cinstiți care nu sunt și nici nu pot să fie de acord cu asemenea atitudini.

Comitetul de partid de aici trebuie să analizeze de asemenea temeinic activitatea clubului și să fie trași la răspundere toți acei ce se fac vinovați de lipsurile manifestate până acum.

Este totuși greu de crezut că tinerii pasionați de muzica și dansurile occidentale ar fi avut, în acea perioadă, o asemenea atitudine într-un spațiu public. O astfel de abordare ar fi putut să le aducă serioase acuze și alte neplăceri din partea Securității. Cu toate acestea, un miez de adevăr trebuie să fi fost în articolul de mai sus, ceea ce arată că jazz-ul are o îndelungată istorie în rândul ploieștenilor.

49302dafdd7bce83440467210cd7d871--couple-sketch-cute-sketchesDansatori de swing (sursă Pinterest)

Swing și jazz la Ploiești în anii 50!

One thought on “Swing și jazz la Ploiești în anii 50!

  • November 21, 2017 at 4:07 pm
    Permalink

    Totuși, la jumătatea anilor 40, noi liceenii începuserăm să vedem la cinematrogaful „ Odeon ”, încă nenaționaliat, câteva filme în care jazz-ul era prezent, spre exemplu „ Serenada din Valea Soarelui”, de care îmi amintesc și acum. Așteptam să vină americanii !.Dar timpul a curs în defavoarea noastră, dictatura totalitară a fost instalată și s-a instalat „ tovărășia”, cu urmările ei . Tot ce era din vest era ”Răul cosmopolit”.
    Felicitări Lucian pentru articol !

    Reply

Leave a Reply to Constantin ILIE Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>