Bustul dispărut al lui Ștefan Gheorghiu

Există o carte poștală destul de cunoscută și de distribuită pe rețelele sociale care surprinde zona centrală a Ploieștiului în anii `50. Vederea este luată din capătul Bulevardului spre vechiul Palat al Primăriei. Așa cum scrie și pe cartea poștală, zona centrală a orașului se numea în acea vreme Piața I.V. Stalin, în onoarea dictatorului sovietic care conducea cu mână de fier „marele prieten de la Răsărit” și care reușise după al Doilea Război Mondial să-și impună regimul politic întreaga Europă central-estică. Inclusiv în România, unde conform dictonului de epocă, „Stalin și poporul rus / Libertate ne-au adus”.

Revenind însă la imaginea din Ploieștiul anilor `50, remarcăm în prim plan existența unui bust amplasat pe un soclu destul de impunător:

Dacă vorbim de Piața Stalin, am putea crede deci că este bustul lui Stalin, mai ales că încă din 1946 se discuta în presa locală despre realizarea unui bust al dictatorului sovietic de către un tânăr sculptor ploieștean: Însă cum avem și astăzi Piața Socolescu în mijlocul căreia este bustul lui Dobrogeanu-Gherea ori Piața Vasile Paraschiv unde… nu este nimic în afară de o parcare și o fântână dezafectată, tradiția se păstra și în urmă cu aproape șaptezeci de ani. Bustul pe care îl vedem este al ploieșteanului Ștefan Gheorghiu (da, acel Ștefan Gheorghiu care a dat numele academiei politice din perioada comunistă, transformată după 1989 în SNSPA), însă înainte de a vorbi despre acesta trebuie să discutăm puțin despre istoria locului, căci nu era nici pe departe prima statuie amplasată în acel loc.

Ștefan Gheorghiu (sursă: wikipedia)

O dată cu amenajarea la mijlocul anilor 30 a scuarului din fața Palatului Băilor Municipale, în locul unde se aflase Grădina Publică, s-a luat în calcul amplasarea unui bust care să dea coerență urbanistică și să reprezinte un centru de interes al micii piațete create. Cum conducerea politică era în mâinile liberalilor care, de altfel, se bucurau în Prahova de una dintre cele mai puternice organizații din țară, s-a decis amplasarea unui bust al lui I.G. Duca, președintele Consiliului de Miniștri (echivalentul funcției actuale de prim-ministru) asasinat de trei legionari pe peronul gării din Sinaia. Așa că în primăvara lui 1936 se inaugura bustul de bronz al lui Duca, realizat de sculptorul Mihai Onofrei.

Bustul lui I.G. Duca – 1937

Puțin peste patru ani a rezistat lucrarea de artă în scuarul pentru care fusese proiectată. După venirea legionarilor la putere, sculptura a fost înlăturată (iar ce s-a întâmplat cu ea este un subiect pentru altădată), nu înainte să primească câteva lovituri de baros, iar în locul său și al piedestalului au apărut două cruci (o imagine a zonei puteți găsi la pagina 19 a albumului Ploiești în al Doilea Război Mondial). Acestea îi comemorau pe Alexandru Cojocaru și Filip Dumitru, cei doi legionari prahoveni care, în septembrie 1939, au căzut victime represaliilor regimului lui Carol al II-lea ca urmare a asasinării lui Armand Călinescu. Cadavrele celor doi bărbați – uciși fără să fi fost judecați sau condamnați – fuseseră stropite cu var (pentru a încetini descompunerea) și expuse public timp de trei zile în scuarul Duca, așa cum se întâmplase aproape în fiecare oraș mare din România, ca măsură de intimidare a legionarilor ori a simpatizanților acestora. Dacă bustul lui Duca fusese expus timp de patru ani, cele două cruci au stat numai patru luni în scuar, căci după înfrângerea Rebeliunii Legionare, în ianuarie 1941, au fost demontate, iar spațiul a rămas gol pentru mai mulți ani, fiind locul unde se desfășurau paradele militare din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Paradă militară de 10 mai în fostul scuar Duca

Abia după instaurarea comunismului, noile autoritățile iau în considerare ideea amplasării unui bust în scuarul din fața Palatului Băilor Municipale. Iar alegerea se îndreaptă către Ștefan Gheorghiu, unul dintre liderii mișcării socialiste de dinainte de Primul Război Mondial, mai ales că era și ploieștean la origine. Gheorghiu se remarcase prin participarea sa la diferite întruniri socialiste ori prin inițiativele sale de organizare de sindicate. Peste câteva decenii, Gh. Bujor, unul dintre tovarășii săi de crez politic, își amintea despre acesta că

Era înalt, spătos, robust şi viguros(…) Era îmbrăcat ca un lucrător de la sonde, cu bocanci galbeni, înalţi şi des­­cheiaţi, cu pantaloni răsfrânţi de ca­tifea gălbuie, cu haina uzată, cu gâ­tul gol, cu ochii albaştri, cu chipul bron­zat încadrat într-un păr negru, bo­gat şi ondulat şi o barbă arămie destul de crescută şi lată. Din toată fiinţa lui impunătoare şi nespus de simpatică respira energie şi conştiinţă proletară.

Iar când a vorbit în urma unor cuvântări de seamă a fost o încântare, o bucurie, o admiraţie unanimă. Se cunoştea omul trăit în vijelia muncii şi luptei, care se pricepea să spună măiestrit şi tare ceea ce avea pe suflet.

Venea din sonde şi era el însuşi o sondă în erupţie(1).

Probabil că Ștefan Gheorghiu ar fi rămas un anonim militant socialist dacă nu ar fi murit de tânăr, fiind apoi transformat într-o figură legendară în panteonul comunist românesc. Arestat în 1907 pentru insultă adresată armatei, Gheorghiu a fost întemnițat pentru aproape trei ani la Ploiești și Galați, fiind eliberat cu sănătatea puternic zdruncinată. Nu și-a mai revenit niciodată, în ciuda ajutorului primit inclusiv de la Panait Istrati, și a murit la 6 martie 1914, fiind îngropat la Cimitirul Bolovani, fără slujbă religioasă, dar cu vechii săi tovarăși cântându-i Internaționala.

Bustul lui Ștefan Gheorghiu – 1956

Bustul său a fost ridicat la sfârșitul anilor 40, dar în buna tradiție a locului, nici el nu a rezistat mai mult de un deceniu. În 1959 începea sistematizarea centrului Ploieștilor, iar întreaga zonă era demolată și reconfigurată. Scuarul dispărea în vastul Centru Civic a cărui conturarea abia începea, iar sculptura a fost demontată.

Locul unde s-a aflat scuarul cu bustul lui Ștefan Gheorghiu – 1966

Ce s-a întâmplat cu bustul lui Ștefan Gheorghiu este o enigmă – cert este că nu a mai fost amplasat într-un spațiu public, iar în anii 80 pare că deja nu mai exista.


Preluarea articolului de către mass-media se poate face în limita a maximum 300 de caractere (cu tot cu spații) și o imagine, cu link activ către această postare.

Bustul dispărut al lui Ștefan Gheorghiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *