Raport de activitate – 2021

La final de an, tragem linie și privim la ce am făcut în ultimele douăsprezece luni. Pentru AEDU, 2021 a fost probabil cel mai plin an: am publicat trei cărți despre istoria Ploieștilor, am continuat tururile istorice ale orașului și am participat la diferite evenimente. Însă punctul principal al activității l-a constituit proiectul „Povești din Ploiești”, câștigător al Fondului pentru Ploiești, prin intermediul căruia am organizat prima și cea mai amplă expoziție outdoor dedicată istoriei locale, am editat o broșură de 16 pagini cu informații inedite, am organizat prezentări pentru liceeni ploieșteni și am publicat o serie de emisiuni Republica Ploiești.

Toate acestea și multe altele sunt cuprinse în raportul nostru de activitate, pe care îl puteți consulta aici: http://dezvoltareurbana.org/wp-content/uploads/2021/12/Raport-de-activitate-AEDU-2021.pdf

Pe lângă ceea ce veți putea citi în raportul de activitate, am dedicat sute de ore cercetărilor, în arhive publice și private, am făcut interviuri și am inventariat obiecte și fotografii recent intrate în colecția AEDU. Și, nu în ultimul rând, am început să lucrăm la câteva proiecte și mai ample pe care sperăm să le putem concretiza în perioada următoare.

Raportul de activitate al AEDU este nu doar o tradiție, ci și exercițiu de transparență, prin care vrem să arătăm activitatea și proiectele noastre dedicate orașului Ploiești. Este ceea ce facem de peste doisprezece ani și ceea ce vom continua și de aici înainte, în ciuda unor piedici întâmpinate în ultima perioadă și a unui context uneori nu tocmai favorabil.

Proiectele noastre din 2021 nu ar fi fost posibile fără deschiderea și fără sprijinul unor parteneri ca Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Fundația Comunitară Prahova, Biblioteca Județeană Prahova „Nicolae Iorga” sau Centrul Județean de Cultură Prahova, cărora le suntem recunoscători pentru încredere și ajutor. Totodată, le mulțumim celor care s-au implicat în proiectele noastre, de la autorii volumului colectiv „Automobile, dulcețuri și alte povestiri despre Ploiești” la profesorii din Ploiești care au acceptat să participe împreună cu elevii lor la prezentările din cadrul proiectului „Povești din Ploiești”.

Și, de asemenea, vă mulțumim fiecăruia dintre dumneavoastră pentru că ne sunteți alături. Vă dorim un an nou mai bun și mai liniștit!

Cu drag,

Echipa AEDU

Raport de activitate – 2021

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *