„Orașul sacrificat. Al Doilea Razboi Mondial la Ploiesti” – lansari in Bucuresti si Ploiesti

Dragi prieteni,
A venit momentul să anunțăm și lansarea cărții „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești”:
Despre raidurile de bombardament ale aviației anglo-americane s-a scris mai ales din perspectivă politico-militară. Arhivele românești păstrează însă și numeroase mărturii despre viața orașelor asupra cărora s-a revărsat furia războiului, despre modul în care gândeau oamenii, despre speranțele, așteptările și temerile lor, dar și despre dezastrul cauzat de atacurile aeriene. Zonă deosebit de importantă datorită rafinăriilor care asigurau aproape o treime din necesarul de carburant al trupelor Germaniei Naziste, orașul Ploiești a fost ținta predilectă a bombardierelor și avioanelor de vânătoare anglo-americane. Dintr-o localitate prosperă a ajuns la finalul războiului o așezare pustie, plină de ruine arse și grămezi de moloz. Volumul surprinde viața cotidiană a orașului lui „ce bei?” și pregătirile pentru război din 1939 și până în august 1944, când ultimile avioane americane au atacat municipiul și rafinăriile din jur.
”Când am ieșit din casă – câteva case învecinate distruse. Centrul ardea. Numai cioburi de geamuri și moloz. A fost ultima zi normală pe care am avut-o în viața mea și în orașul Ploiești. Dimineața, înainte de bombardament, când am ieșit în oraș, magazinele deschise, lumea se ducea la treburi, trăsurile – că erau trăsuri pe vremea aia, nu mașini – circulau în mod normal, zarzavagii cu zarzavaturi, iaurgii cu iaurturi, fructarii cu coșurile… Toată viața normală a orașului Ploiești și a României antebelice. După ce s-a terminat bombardamentul ăsta, toate astea au fost terminate pentru totdeauna. Orașul era o ruină… nu mai era nimic normal. Și nici n-a mai fost vreodată ceva normal.” (Alexandru Comănescu, despre bombardamentul din 5 aprilie 1944)

Cartea poate fi achiziționată on-line, printr-un e-mail la lucianflorin.vasile@gmail.com .

„Orașul sacrificat. Al Doilea Razboi Mondial la Ploiesti” – lansari in Bucuresti si Ploiesti
Tagged on:

One thought on “„Orașul sacrificat. Al Doilea Razboi Mondial la Ploiesti” – lansari in Bucuresti si Ploiesti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>