Ploieștiul în filme: Liliacul înflorește a doua oară (1988)

Continuăm analiza filmelor turnate la Ploiești, care surprind ipostaze ale orașului de altădată, cu o producție ceva mai apropiată de zilele noastre. De data aceasta vom discuta „Liliacul înflorește a doua oară”, realizat în 1988, în regia Cristinei Nichituș, cu Emilia Popescu și Adrian Titieni în rolurile principale. Povestea este foarte simplă: Dragoș, inginer într-un centru informatic și chitarist în timpul liber, se îndrăgostește de Dana, o tânără văduvă care își crește singură băiețelul (Fănuș). Femeia are dubii dacă să răspundă propunerii lui Dragoș de a întemeia o familie, însă în cele din urmă acceptă. Și… cam această este toată acțiunea. Cele câteva fire narative secundare (familia anacronică și disfuncțională a Danei; probleme de la locurile de muncă) sunt prea puțin conturate pentru a avea o avea o greutate reală în dinamică cinematografică. Pentru privitorul de astăzi, vizionarea filmului poate fi un real test de răbdare, însă nu valoarea estetică este ceea ce contează pentru noi, ci faptul că secvențele surprind, în culori, Ploieștii din ultimii ani ai comunismului.

La fel ca în cazul filmului Maiorul și moartea, pe care l-am discutat într-un episod trecut, și de această dată se cuvine să-i mulțumim lui Marius Ionescu pentru semnalarea acestei producții cinematografice.

Iar acum să trecem la discutarea secvențelor în care regăsim Ploieștiul anului 1988! Primele cadre sunt filmate pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor:

Cu toate că zona nu a suferit transformări majore, sunt unele elemente care sigur atrag atenția: în primul rând, pavajul original alb-vișiniu, care a fost înlocuit prin 2010-2011. În plan depărtat se vede terasa restaurantului Ciocârlia, astăzi desființat, iar spațiul transformat în magazin, apoi clinică medicală și, din nou magazin. Aceste schimbări de destinație au adus și înglobarea fostei terase, prin unirea ei cu parterul blocului. Într-o imagine din urmă cu câțiva ani, de pe Bing Maps, se vede încă vechiul pavaj din fața Casei de Cultură a Sindicatelor și se remarcă transformarea fostei terase:Sau o perspectivă ceva mai clară într-o carte poștală din anii 70, dar circulată în anii 80:

Următorul cadru ne arată intrarea în clădirea Casei Sindicatelor:

Impresia este că multe nu prea s-au schimbat: tâmplăria este aceeași, iar pavajul alb – încă de atunci într-o stare nu prea fericită – este la locul său. Cu spatele este Dana (Emilia Popescu), iar bărbatul care iese din clădire este Dragoș (Adrian Titieni). Plimbarea celor doi aduce mutarea obiectivului camerei și astfel avem ocazia să vedem mai bine zona Galeriilor Comerciale:

În dreapta se văd umbreluțele de la Ciocârlia, cei doi tineri trec pe lângă fântâna (funcțională!) din fața restaurantului și se îndreaptă spre Galerii. Totul pare foarte curat, aerisit și ordonat. Trecând peste faptul că zona unde se filma era pregătită în prealabil, adevărul este că spațiul chiar arăta bine, dar acest lucru se datorează și faptul că totul era nou. Galeriile Comerciale și blocul Ciocârlia fuseseră finalizate cu numai 3-4 ani înainte de înregistrarea acestor secvențe, așa că imaginea de ansamblu este una deosebit de bună. Firma Loto-Pronosport se vede foarte clar, iar la etaj chiar se pot distinge – cu ceva efort – canapelele și fotoliile magazinului de mobilă care funcționa în spațiul respectiv (și care a existat până la sfârșitul anilor 90).

Camera îi urmărește pe cei doi protagoniști și ne arată apoi o perspectivă întoarsă cu 180 de grade:

Sala Sindicatelor este surprinsă aproape pe de-a întregul, iar în plan secund se observă unul dintre blocurile proaspăt finalizate de vizavi de Catedrală. Construită între 1969-1972, Sala Sindicatelor cred că este una dintre clădirile reușite edificate în perioada comunistă, marcând un sincronism aproximativ cu arhitectura din occident. Pe de altă parte, trebuie însă punctat faptul că și această clădire s-a realizat prin demolarea unor imobile importante din patrimoniul istoric și arhitectural al Ploieștilor.

Sala Sindicatelor în 1972, la scurt timp după inaugurare

Dana și Dragoș se opresc în preajma Galeriilor Comerciale, prilej cu care putem vedea spațiul din jurul intrării dinspre Sala Sindicatelor:

Banca rotundă din plan secund va fi probabil recunoscută de majoritatea cititorilorBăiețelul, Fănuș, bucurându-se de o înghețată luată de la o tonetă ambulantă

Și dacă acțiunea a gravitat atât de mult în jurul Sălii Sindicatelor, era imposibil să nu ajungem și în sala de concerte:

Copii în costume populare, elevi ai DaneiPionieri, în uniforma binecunoscută

Oricine a fost măcar o dată în sala de concerte a Sindicatelor va recunoaște spațiul care nu s-a schimbat aproape deloc. De peste 40 de ani, Sala Sindicatelor este locul unde au loc concertele și spectacolele cu cel mai numeros public, lucru explicabil prin capacitatea sa de peste 750 de locuri.

Sala de spectacole în 1972, la puțin timp după finalizarea lucrărilor de amenajare

Ieșim din nou din clădirea Sălii Sindicatelor:

Și vedem mai bine Galeriile Comerciale, inclusiv blocul dinspre stradă:

Și, în cele din urmă, camera surprinde atât Galeriile Comerciale, cât și Palatul Administrativ și Palatul Culturii:

În afara vestimentației actorilor, a pionierilor și a lipsei reclamelor și firmelor luminoase, spațiul este foarte similar cu cel de astăzi.

De asemenea, avem parte și de o vedere de sus a zonei:

Nu avem la îndemână o imagine din același punct de observație, însă folosindu-ne de Bing Maps, remarcăm o schimbare nebănuită:

Copacii mari din parcul din fața Halelor Centrale au dispărut, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, de vreme ce ascundeau practic una dintre clădirile simbol ale orașului.

Ne mai oprim o dată în același spațiu:

…iar apoi acțiunea pentru câteva momente la locul de muncă al lui Dragoș, care pare să fie un centru informatic – probabil Centrul de Calcul din campusul Universității Petrol și Gaze din Bariera București:

Revenim în stradă și de data aceasta pașii protagoniștilor ne duc pe Bulevardul Independenței:

Dar numai pentru scurt timp, căci Dragoș și Dana urmează să facă o vizită familiei ei. Astfel că avem șansa unei călătorii de la nord la sud, iar primul punct este pe bulevardul Republicii:

Casa din spatele lui Dragoș este una dintre puținele din vechea țesătură urbană care au supraviețuit sistematizării din perioada Ceaușescu:

Via Google Maps

Un cadru de aproape al Danei ne lasă să vedem în spatele său blocurile nou construite de pe Bulevardul Republicii:

Bineînțeles, astăzi sunt modificate de apariția aparatelor de aer condiționat pe fațade, de anvelopările termice (inclusiv închiderea balcoanelor în tâmplărie termopan) și de modernizarea spațiilor comerciale de la parter:

În cele din urmă, ajung în dreptul intersecției dintre Bulevardul Republicii (pe care se plimbă cei doi și Fănuș) și strada Bănești (în plan depărtat):

O perspectivă actuală via Google Maps:

Și, până să vină autobuzul, camera se rotește puțin spre centru și vedem latura vestică a Pieței Caraiman:

Stâlpii vechi de iluminat, montați în 1933, erau încă la locul loc, iar blocurile aveau fațade unitare, neafectate de intervențiile ulterioare. Interesant este că design-ul tăblițelor care marchează stațiile de transport în comun este neschimbat. O vedere similară (dar de pe carosabil, nu de pe trotuar) via Google Maps:

Vă spuneam că Dana, Dragoș și Fănuș așteaptă autobuzul. Ei bine, acesta sosește în stație:
Autobuzele DAC, produse de Rocar București, în uz în 1988, în uz chiar și treizeci de ani mai târziu.

Pentru cei care nu au cunoscut zona așa cum era configurată inițial, scurta secvență în care camera îi surprinde pe cei trei pregătindu-se să se urce în autobuz poate fi surprinzătoare:

Pentru că astăzi aspectul este complet modificat:

Este neclar pe ce traseu au mers cei trei – poate fi linia 1, 24 sau chiar 30 barat. În ciuda faptul că direcția mașinii în care s-au urcat era spre nord, următoarea secvență ne arată autobuzul îndreptându-se spre sud, pe geam zărindu-se, din nou, esplanada Sălii Sindicatelor:

Autobuzul continuă traseul prin fața Galeriilor Comerciale…

…și ajunge pe Bulevard, pe geam putând fi observate ferestrele casei Angelini:

Casa Angelini în prezent:Încă puțin și autobuzul ajunge în dreptul casei Scarlat Orăscu:

Gardul și încăperea circulară de la parter sunt elementele care ajută identificarea rapidă:

Iar stația la care coboară Dana, Dragoș și Fănuș este chiar la intersecția Bulevardului cu strada Bobâlna:

Locul unde oprește autobuzul din film:

Și pentru că, din fericire, filmarea mai continuă câteva clipe, putem distinge și statuia lui Radu Stanian:

Statuia lui Radu Stanian în prezent:

Următoarele cadre ne-au intrigat inițial și, odată cu identificarea clădirii, ne-au bucurat tare mult. Iată de ce: cei trei ajung la o casă, iar camera surprinde momentul în care Dragoș închide poarta:

Și ulterior vedem ceva mai clar intrarea în casă:

Iar casă există – din fericire! – și astăzi:

Este vorba de casa Narcis Dăscălescu de pe strada Bobâlna, monument istoric de clasă B, construită – potrivit listei monumentelor istorice – în 1895. Iar surprizele nu se opresc aici, căci acțiunea se mută în interior și nu este deloc exclus să fie chiar încăperile casei respective:

    După vizita familiei Danei, cei trei se întorc pe Bulevard, spre centrul orașului. Mai întâi, sunt surprinși pe trotuarul din fața fostei Case a Căsătoriilor (sau Casa Radu Stanian), căci vizavi se vede casa Angelini:

Iar după câțiva metri se opresc, iar în plan depărtat se zărește Liceul Mihai Viteazul:

Și, bineînțeles, o vedere de astăzi, dar de pe carosabil, via Google Maps:

Acțiunea revine – unde altundeva? – la Sala Sindicatelor și vedem un cadru filmat din hol spre Halele Centrale (care se văd destul de bine în partea stângă):

Și apoi zărim un Dragoș deznădăjduit în fața restaurantului Ciocârlia:

Și dacă protagoniștii s-au tot plimbat prin jurul Galeriilor Comerciale, iată că, într-un final, intră în centrul comercial dat în folosință cu numai câțiva ani mai înainte:

Intrarea dinspre Sala Sindicatelor Scările ce duceau la etajul complexului comercial

Mai apoi avem o serie de cadre scurte din diferite colțuri ale orașului. Mai întâi, Fănuș la grădiniță:

Și dacă nu ați recunoscut clădirea, iată următorul cadru:

Iar dacă locația tot nu este clară, atunci a treia secvență va fi edificatoare:

Este vorba de o casă de sfârșit de secol XIX, aflată în spatele parcării magazinului Omnia:

Iar de aici ajungem pe partea diametral opusă față de Omnia, la întretăierea cu strada Emile Zola:

Omnia avea aspectul original, astăzi ascuns sub noua înfățișare:

Apoi coborâm treptele Palatului Culturii, alături de Dragoș și Fănuș:

Iar în cele din urmă ajungem și într-un loc mai puțin așteptat – în pasajul subteran care leagă esplanada Palatului Administrativ de magazinul Omnia:

Din acest punct, acțiunea se mută la București și, după un foarte scurt eveniment, se încheie complet.

Aceasta a fost incursiunea pe care „Liliacul înflorește a doua oară” ne-o oferă în orașul mai mult sau mai puțin schimbat față de cel de astăzi. În orice caz, punctul forte al filmului nu este esteticul sau acțiunea ori dialogul personajelor, ci faptul că surprinde – în culori! – Ploieștiul de la sfârșitul anilor 80.

Dacă vreți să urmăriți filmul, acesta poate fi vizionat mai jos:

 

 

Ploieștiul în filme: Liliacul înflorește a doua oară (1988)

6 thoughts on “Ploieștiul în filme: Liliacul înflorește a doua oară (1988)

  • December 10, 2018 at 3:44 pm
    Permalink

    Lucian ești formidabil ! Felicitări! Regăsesc amintirile mele din ultimii 50 de ani, cu bunele și relele lor.

    Reply
    • December 11, 2018 at 12:20 pm
      Permalink

      Mă bucur și vă mulțumesc!

      Reply
  • December 10, 2018 at 7:08 pm
    Permalink

    interesant articolul ! felicitari ! despre filmul ” cartierul veseliei ” filmat de asemenea si prin Ploiesti ( prin zona Bariera Unirii – Buna Vestire ) ne puteti spune ceva ?

    Reply
    • December 11, 2018 at 12:21 pm
      Permalink

      Bună ziua! Mulțumim frumos! Da, vom discuta într-un articol viitor și filmul respectiv!

      Reply
  • March 27, 2019 at 8:10 am
    Permalink

    Multumim frumos Lucian ! Profesionist

    Reply
  • May 13, 2019 at 9:47 pm
    Permalink

    Casa cu gradinita e cea de langa cu manehinul la fereastra. Se vede si dupa gardul din film.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *