Ploieștiul în filme: Maiorul și moartea (1967)

Orașul de altădată îl putem regăsi, de cele mai multe ori, în imaginile de epocă și în amintirile celor care au avut șansa să îl cunoască. Mulți și-ar dori, probabil, să poată explora străzile de mult pierdute sau să vadă clădirile care fie au dispărut complet, fie arătau cu totul altfel. Și – poate cel mai mult – să simtă întrucâtva atmosfera din Ploieștii altor timpuri. O șansă apare însă de unde nu ne-am aștepta: în anii comunismului, câteva filme au fost realizate – parțial – în diferite zone ale orașului. Este o oportunitate de a descoperi unghiuri inedite, spații modificate și, uneori, aspectul vieții cotidiene locale.

Prin urmare, pe RepublicaPloiesti.net vom începe un serial în care vom discuta secvențele în care putem zări străzi, clădiri sau piețe din Ploieștiul vechi. Iar prima producție cinematografică pe care o vom discuta este „Maiorul și moartea”, un film realizat în 1967, în regia lui Alexandru Boiangiu, cu Gheorghe Dinică și Vasilica Tastaman în rolurile principale. Povestea este una relativ simplă: la Ploiești a avut loc un jaf (trei casete cu bijuterii au fost sustrase dintr-o locuință), urmată de o crimă, iar un maior (interpretat de Dinică) trebuie să rezolve cazul și să se confrunte cu un asasin care este pe urmele lui. Înainte de a începe propriu zis analiza filmului, aș vrea să le mulțumesc lui Marius Ionescu și Adrian Pantazi pentru semnalarea acestui material.

Primul cadru care ne atrage atenția surprinde o plimbare cu mașina pe Bulevardul Independenței. Direcția de deplasare a autovehiculului este neclară, dar probabil că se îndrepta spre Gara de Sud. Castanii sunt la locul lor, strada este mult mai liberă decât o cunoaștem astăzi și, un detaliu greu sesizabil – de câțiva ani, peste piatra cubică fusese turnat asfalt, astfel că mașinile puteau merge mult mai lin.

Ulterior, atenția se mută spre centrul orașului, mișcare deloc întâmplătoare: o bună parte din cadrul surprinde noile blocuri de cărămidă aparentă, recent finalizate, ridicate în cadrul primei sistematizări din perioada comunistă. Zona de plimbare a trecătorilor este astăzi ocupată de tarabele de cărți și flori, iar întreg spațiul pare – și chiar era! – mult mai aerisit. În plan secund, în stânga, se poate vedea Micul Luvru, devenit în acei ani Comalimentul din capătul Lipscanilor, iar puțin mai la dreapta strada Unirii, cu Pasajul Cooperativa și Magazinul Mare (fosta Bancă Prahova Nouă).

Iar camera se deplasează apoi puțin spre nord și vedem latura principală a vechii piețe, cu Primăria (devenit Sfatul Popular – în dreapta) și clădirile adiacente, separate prin gangul ce ducea în curtea interioară a Primăriei și a unor clădiri de pe Lipscani. Ceea ce surprinde poate cel mai mult, în raport cu fotografiile și cărțile poștale din interbelic, este lipsa reclamelor, efect al schimbărilor radicale apărute odată cu instaurarea comunismului.

Imagine din anii 50 cu zona de mai sus

Iar camera se rotește spre Strada Kogălniceanu (Franceză) și restaurantul Dealul Mare, iar cu puțină atenție, putem observa limitele dintre cele două orașe: cel vechi și cel reconstruit la începutul anilor 60. Blocurile P+3 se termină oarecum brusc în plan depărtat, iar dincolo de ele se pot ghici clădirile de secol XIX care aveau să mai reziste până după 1977, când, în urma cutremurului, dar și a planului de sistematizare, au fost puse la pământ și înlocuite de alte blocuri, mai înalte. Rondul de bănci în care se află bărbatul era, în anii 50, spațiul predilect de întâlnire pentru pensionari, unde se discutau diferite aspecte mai mult sau mai puțin „politice”: creșterea pensiilor, revoluția din Ungaria sau ce mai se auzea la Radio Europa Liberă. Pentru discuțiile din acest rond, unii dintre participanți (majoritatea foști membri ai partidelor istorice sau ofițeri în Armata Regală) aveau să fie arestați, fiind eliberați cu puțini ani înainte de momentul filmării.

Un cadru interesant ne dă posibilitatea să vedem mai bine Palatul Primăriei și blocul Alexiu, la parterul căruia funcționa librăria Ion Luca Caragiale, precum și Pasajul Cooperativa (dreapta).

Pe acoperișul Primăriei (sau Sfatul Popular, după cum era cunoscut în acei ani) se montaseră schele pentru afișarea unor lozinci specifice discursului politic al epocii.

Odată ce maiorul de miliție (Gheorghe Dinică) și vânzătoarea (Vasilica Tastaman) pleacă în plimbare pe străzile orașului, în căutarea cumpărătorului unui anume produs, avem șansa să vedem și alte zone din oraș. Primul cadru ne duce în interiorul Halelor Centrale, care își păstrau, în mare, aspectul interbelic și modul de dispunere inițial.

Seara ajung pe peronul Gării de Sud, proaspăt reconstruită după dezastrul celui de-al Doilea Război Mondial, când a fost complet distrusă de bombardamentele americane. Este greu de precizat care peron este cel din imagine, dar nu ar fi exclus să fie vorba de liniile 2/3 sau 4/5.

Mult mai interesant este cadrul în care cei doi coboară în pasajul care leagă peroanele de gară:

Balustrada de fier este cea originală, montată în preajma Primului Război Mondial! Aceasta există și astăzi:

Plimbarea prin oraș continuă, iar acțiunea se mută aproape de centru:

Scena înmormântării la care asistă cei doi ne oferă șansa explorării unei zone mai puțin așteptate. Clădirile care apar în cadrul de sus au fost demolate, iar spațiul transformat în zonă carosabilă. Din fericire, la patru ani după filmare, istoricul Carol Nicolae Debie a avut inspirația să fotografieze aceleași clădiri, iar imaginea păstrată în arhive ne ajută să înțelegem mai bine configurația acestui colț de oraș:

Ne află la intersecția străzilor Ștefan Greceanu cu Neagoe Basarab. Mulțimea coboră dinspre centru, de pe fosta stradă Regală (azi C.D.Gherea) spre biserica Sfânta Vineri.

Apoi, camera schimbă unghiul și avem în fața ochilor un colț care există și astăzi, într-o formă ușor modificată:

Cortegiul își continuă drumul spre biserica Sfânta Vineri:

Maiorul și vânzătoarea se alătură grupului de oameni, iar mișcarea camerei aduce o privire pe cealaltă a străzii Neagoe Basarab.

Casa încă există! Este adevărat că o parte a fost reconstruită într-un stil diferit complet de cel vechi, iar partea de la stradă este într-o stare precară de conservare. Cu siguranță, imobilul avea inițial stucaturi specifice eclectismului francez, iar faptul că nici în filmarea din 1967 aceste decorațiuni nu apar ne fac să ne gândim că această clădire a fost una dintre victimele bombardamentelor din 1944.

În secvența următoare, obiectul camerei se mută ușor spre dreapta și putem observa restul de clădiri vechi de pe latura nordică a străzii Neagoe Basarab până la intersecția cu strada Iașiului și, în plan îndepărtat, clopotnița bisericii Sfânta Vineri.

Un cadru recent al aceluiași unghi, via google maps.

În secundele următoare, maiorul merge pe lângă gardul vilei Bădulescu:

Gardul inconfundabil al vilei interbelice și o ușă care, în acei ani, încă se mai deschidea.

Vila Bădulescu este astăzi părăsită și într-o stare incertă cu privire la viitorul său.

Iar ultimul cadru ne arată strada Buzăului, vedere spre intersecția cu strada Poștei:

Casa albă din plan îndepărtat există și astăzi, însă este complet acoperită de vegetație:

Întregul periplu pe străzile ploieștene se încheie cu un cadru interesant, însă nelocalizat (nu, nu este Hotelul Splendid, sediul Miliției din capătul străzii M. Kogălniceanu):

În cele din urmă, cazul este rezolvat, dar maiorul se reîntoarce pentru scurt timp la Ploiești, așa că avem din nou posibilitatea să vedem două cadre familiare:

De data aceasta vedem Gara de Sud în timpul zilei – trenul care îl aducea în Ploiești pe maior tocmai intra pe peronul 1 al stației.

Iar ultima secvență filmată la Ploiești, înainte ca acțiunea să se mute în alt punct al județului Prahova, este tot în centru. Maiorul intră din nou în magazinul de geamantane aflat la parterul unui bloc nou de pe latura estică a centrului civic, numai că obiectivul camerei este îndreptat spre exterior, spre blocul Cinemascop, Palatul Băncii Creditul Prahovei și Hotelul Central.

O vedere din 1965 a zonei surprinse în cadrul anterior.

Din păcate, seria cadrelor filmate în Ploiești se încheie aici. Din acest punct, acțiunea se mută, așa cum spuneam, în alte puncte din județ și din restul țării, iar filmul se apropie de final. Cu toate că au fost parcă prea puține secvențe turnate în Ploiești, producția cinematografică „Maiorul și moartea” reprezintă totuși o șansă inedită de a descoperi aspectul orașului la mijlocul anilor 60.

Filmul poate fi vizionat în întregime mai jos:

 

 

Ploieștiul în filme: Maiorul și moartea (1967)

2 thoughts on “Ploieștiul în filme: Maiorul și moartea (1967)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *