Proiectul RepublicaPloiesti.net reprezintă o resursă online de istorie a orașului Ploiești, prin care vrem să aducem în prim plan valorile arhitecturale, umane și istorice ale comunității ploieștene. Credem că educația și cunoașterea istoriei spațiului urban în care trăim sau de care suntem legați afectiv reprezintă o necesitate pentru crearea unei comunități funcționale. Descoperirea trecutului poate deveni o punte de legătură între oameni și o constantă care să ne definească identitatea urbană.Site-ul a fost lansat în august 2009, cu ocazia împlinirii a 139 de la Republica de la Ploiești, evenimentele marcant al trecutului acestui oraș. Din 2013, proiectul RepublicaPloiesti.net a devenit parte integrantă a Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU).
Ploieștiul a fost, este și probabil va fi un oraș frumos, departe de ce spunea Iorga la primul său contact cu urbea lui nenea Iancu: “Ploieștiul e un oraș care începe bine, dar se sfârșește rău!” Probabil primul său arhitect responsabil cu urbanismul a fost un austriac, astfel încât avea clădiri frumoase, deși cam scunde, iar plasarea lor era destul de haotică. Rareori clădirile se sflau la același nivel, ca pistoanele pe un arbore cotit. Erau însă plăcute la vedere, iar cea mai mare atractivitate a urbei (caracteristică probabil întregii țări) era viața și lumea sa. Oamenii erau manierați, nu adormiți dar nici impulsivi, pe străzi găseai înghețată de calitate (și ieftină – “vanilia-nghțataa, răcoreală de buriiic!), flașnetari vânzători de bilelte de papagal (“ia planeta, neamulee!”) tonete improvizate cu sucuri bune și bragă rece, covrigi calzi (brașoveni sau buzoieni), mici și bere, proaspete, de calitate și mai ales ieftine. Până foarte târziu (prin anii 70) circulau încă birjele cu cloncănitul inconfundabil al potcoavelor pe caldarâm, iarna erau și câteva sănii trase de cai, iar renumitul “kilometru 6” atrăgea un public numeros, ca dealtfel și parcul Bucov sau pădurea Păuleștilor. Anual, meetingul aviatic al aerodromului Strejnic oferea spectacole de parașutism și acrobație, iar centrul (cu celebra “Franceză”), precum și Bulevardul, erau locuri de plimbare dintre cele mai apreciate. Cinematografele atrăgeau de asemenea public, (câteva aveau și grădină de vară) Teatrul de Stat și Filarmonica la fel. Mai erau și câteva cluburi în care evoluau formațiile de muzică ușoară ale urbei, și unde tineretul dansa tango, twist, shake ori haligaly cu plăcere (la Palatul Culturii era un club de acest gen, apoi pe Republicii la “Clubul 16 Februarie”, peste drum de “Cinema Victoria”, unde se afla și un club al filateliștilor. Cu alte cuvinte, deși puține comparativ cu zilele actuale, locuri de relaxare existau și pe vremuri. În orice caz, lumea era mult mai sociabilă și mai puțin agresivă. Vorba cântecului “Those were the days!”…