Jafurile și crimele Armatei Roșii la Ploiești

În Ploiești, la fel ca în restul țării, venirea trupelor Armatei Roșii a însemnat o lungă perioadă de insecuritate, jafuri, bătăi și omoruri. Ostașii sovietici își arogau statutul unor cuceritori care își permiteau să deposedeze pe oricine de aproape orice obiect de valoarea care le-ar fi trezit interesul. Fascinația lor pentru ceasurile de mână avea să rămână întipărită în versurile lui Constantin Tănase („de la Nistru pân` la Don / Davai ceas, davai palton / Davai casă și moșie / Harașo, tovărășie!”), glume despre care și astăzi planează suspiciunea că au i-au provocat subita moarte în 1945.

Nici la Ploiești comportamentul trupelor „eliberatoare” nu a fost unul diferit. Documentele de epocă păstrează mărturii despre abuzurile comise de către trupele statului sovietic. Spre exemplu, pe 27 octombrie 1944, peste 100 de ostași au năvălit în perimetrul rafinăriei Orion – a cărei reconstrucție după devastatoarele bombardamente aliate era în toi – și au devastat și au furat aproape tot ce se putea lua în brațe sau în ranițe. Peste numai patru zile, întreg orașul a rămas fără apă pentru că alți ostași ai „marelui prieten de la răsărit” au forțat intrarea și au intrat în stația de pompare de la Crângul lui Bot și au distrus aproape toate instalațiile care abia fuseseră repuse în funcțiune.

Dar nu numai zonele industriale erau atractive, ci și trenurile de călători. La începutul lui noiembrie 1944, un tren personal care venea din capitală și se îndrepta spre Buzău a fost atacat în Gara de Sud, sovieticii încercând să îi jefuiască pe călători. În apărarea civililor au sărit jandarmii de la postul din gară, însă aceștia au fost repede depășiți numeric de către aliații deveniți brusc inamici. Ofițerul care conducea grupul de soldați români a fost ucis de gloanțele trase de soldații Armatei Roșii, iar unii jandarmi au reușit să scape fugind printre vagoanele de pe liniile secundare. Alții au fost salvați tocmai de cei pe care ei ar fi trebuit să îi salveze: călătorii le-au împrumutat haine civile și astfel au trecut drept simpli călători.

De asemenea, soldații sovietici nu uitau că militarii români le fuseseră timp de mai bine de trei ani inamici. Nu este de mirare astfel că la sfârșitul lui 1944 și începutul lui 1945, aceștia din urmă erau țintele predilecte ale jafurilor operate de camarazii sovietici. Adeseori, soldații români erau opriți pe strada și deposedați pur și simplu de haine, cizme, bagaje sau bani. Unii acceptau tâlhăria de teama ripostei imediate. Alții se împotriveau, iar încăierările se sfârșeau de multe ori tragic. Un astfel de caz este al elevului plutonier Gheorghe Gârleanu, din Regimentul 30 Dorobanți, care, mergând pe o stradă din Ploiești, s-a trezit înconjurat de patru militari sovietici. Aceștia au încercat să îi ia geamantanul, dar lovindu-se de refuzul militarului român, l-au împușcat, i-au luat bagajul și banii pe care i-au găsit în buzunarele rănitului. În altă zi, sergentul major Vasile Mocanu, în timp ce se îndrepta spre familia sa aflată în Pucheni, a fost împușcat „fără nici o vină”, în bariera Bucov de către câțiva ostași sovietici. Mai mult de atât -încercarea de a-l scăpa din mâinile „eliberatorilor” pe vreun soldat intrat în vizorul militarilor sovietici era o provocare primejdioasă:

În seara zilei de 29 noiembrie 1944, mai mulți ostași sovietici rămași neidentificați au acostat în fața Hotelului „Băicoi” din Ploiești pe un sublocotenent român spre a-l dezbrăca. Căpitanul aviator Munteanu Patrichi, din Flotila I Bombardament, fiind în trecere, a intervenit să aplaneze conflictul, după care s-a îndreptat spre hotel. În timp ce căpitanul aviator Munteanu urca scările hotelului, trei ostași sovietici s-au luat după el și l-au împușcat mortal, după care au dispărut. (pp. 356-366).

Și lista nu se oprește aici. Bețiile erau frecvente – s-a întâmplat într-o zi de decembrie ca un ostaș sovietic să bea peste măsură într-un local de pe strada Romană și, de bucurie ori de necaz, să înceapă să tragă în plin centru al orașului. Un soldat român a fost ucis, iar un civil grav rănit. Alți militari ai „marelui prieten de la răsărit”, găsind un depozit de armament uitat de trupele germane, au început să îl detoneze pe bucăți, spre amuzamentul lor, fără să le pese că erau cât pe ce să arunce în aer și ce mai rămăsese din stația de pompare de la Crângul lui Bot.

Acestea sunt numai câteva din situațiile limită create la Ploiești de către soldații Armatei Roșii, dar suficiente probabil pentru a descrie haosul și nesiguranța din primele luni de după schimbarea de alianță de la 23 august 1944. Chiar dacă au fost trecute sub tăcere vreme de aproape jumătate de secol, poveștile au rămas în amintirea ploieștenilor, precum și în dosarele de arhivă ori în volumele de documente publicate după 1990.

Notă: Informații din volumul 2 al cărții „Armata Roșie în România” de Aurel Sergiu Marinescu, apărută la editura Vremea, precum și din dosarul 171/1945, fond Primăria Orașului Ploiești, DJPAN. Sursă poze: Pinterest