Lansarea albumului „Ploieștii în Marele Război. 1916 – 1918”

Carte alb webDragi prieteni,

Suntem bucuroși să vă invităm la lansarea albumului „Ploieștii în Marele Război. 1916 – 1918” care, prin text și imagine, spune povestea orașului de la intrarea țării în conflictul european și până la realizarea Marii Uniri, accentul fiind, bineînțeles, pe cei doi ani de ocupație. Cele peste 100 de imagini surprind viața liniștită și prosperă din orașul „aurului negru”, emoția participării la război a României, deznădejdea ocupării Ploieștilor de către trupele inamice și, în final, renașterea în cadrul României Mari. Acestea sunt completate de narațiunea generală a războiului, precum și de povești locale și individuale păstrate pentru zeci de ani numai între filele dosarelor de arhivă.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 8 aprilie 2017, de la ora 15:30, la Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus”, în clădirea în care a funcționat în 1916 Prefectura județului, iar după ocuparea orașului a devenit sediul conducerii militare germane.

La lansare vor participa membri ai asociației de reconstituire istorică Deutsches Freikorps care vor purta uniformele specifice diviziei bavareze care a participat la ocuparea orașului în decembrie 1916.

Vă așteptăm cu drag!

————————–———-

Eveniment realizat de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, cu sprijinul Muzeului Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” și al Asociației Deutsches Freikorps. Parteneri media: Sorin Petculescu – Fotografie comercială și Liviu Vasile Photography.

Lansarea albumului „Ploieștii în Marele Război. 1916 – 1918”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *