SOS Grădinița Predinger (I) | Ne pasă de Ploiești

Memoria unei comunități înseamnă reperele, valorile și amintirile care îi leagă pe membrii acesteia. Recursul la ce a fost cândva ne ajută pe noi, cei de astăzi, să înțelegem cine suntem și, mai ales, cine au fost predecesorii noștri. Fotografiile vechi, cărțile de memorii, albumele de istorice sunt, fără îndoială, forme de păstrare a memoriei unei localități, dar și mai important este patrimoniul construit. De-a lungul vremii, Ploieștiul a pierdut enorm de multe clădiri istorice și elemente urbane care păstrau amintirea unor epoci apuse. Fără acești martori ai trecutului suntem – credem noi – mai săraci.

De aceea, noi, cei de astăzi, trebuie să încercăm să păstrăm ceea ce a mai rămas din moștenirea generațiilor anterioare. Astfel, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană demarează campania „Ne pasă de Ploiești” prin care vom aduce în atenția publicului cazuri în care patrimoniul istoric al orașului este (sau poate fi) în pericol.

Primul episod al campaniei vizează fosta zonă evreiască de pe strada Basarabi și, în special, clădirea Fundației Maria și Mendel Predinger (sus). Despre această clădire am discutat mai demult, într-un articol separat, dar vom face o scurtă recapitulare: lângă sinagoga de pe strada Basarabi (singurul lăcaș de cult mozaic care mai există în prezent în Ploiești), la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost construită Școala primară evreiască Luca Moise. Lipsea însă o grădiniță pentru preșcolari, așa că în primul deceniu interbelic, Mendel Predinger, un important filantrop evreu ploieștean, a ridicat pe cheltuială proprie, pe terenul din spatele școlii, un local cu această destinație. Imobilul a fost conceput de renumitul arhitectul Jean Monda (fiind singura clădire din Ploiești construită de acesta!) și inaugurat în 1929. Cutremurul din 1940 și vicisitudinile celui de-al Doilea Război Mondial au dus la distrugerea și dispariția completă a școlii primare, terenul devenind locul de joacă pentru grădinița Predinger (care și-a păstrat această destinație de-a lungul perioadei comuniste, precum și în anii 90).

Ieșită din proprietatea comunității evreiești, clădirea a rămas neutilizată de mai mult ani. Recent am văzut pe gardul curții un afiș privind intenția de elaborare a unui plan urbanistic zonal.

Conform datelor din acest anunț, se ia în calcul posibilitatea unei clădiri subsol+parter înalt+4 etaje+etajul 5 retras. Ca să fie clar de bun început: planul prevede păstrarea vechii clădiri. Însă tot potrivit planului, conturul etajului este suprapus peste cel al imobilului Predinger, ceea ce înseamnă că noua construcție va acoperi grădinița.

Raportându-ne la construcțiile din jur, noua clădire va fi mai înaltă decât blocul Picadilly, dar și, bineînțeles, față de toate celelalte construcții de pe latura estică a străzii Basarabi. Interesant este de privit proiectul din perspectiva monumentelor istorice. În mod surprinzător, nici clădirea Predinger și nici sinagoga nu sunt clasate ca monumente istorice! În schimb, casa de la numărul 16 este listată ca monument istoric clasă B (reprezentativ pentru patrimoniul cultural local), în timp ce clădirea de la numărul 18 este încadrată în clasa A (monument istoric de valoare națională sau universală), ambele monumente istorice fiind la mai puțin de 100 de metri de locul luat în calcul pentru ridicarea acestei construcții noi (potrivit legii, până la instituirea unei zone de protecție a fiecărui monument istoric, se consideră zonă de protecție suprafața delimitată de 100 m în localitățile urbane).

Fără îndoială, orice oraș se dezvoltă, se transformă și se schimbă. Apariția unor clădiri noi este deopotrivă inevitabilă și necesară. În același timp, credem că patrimoniul istoric trebuie conservat, promovat și racordat la viața comunității. Noi vom urmări acest subiect și vom reveni cu informații noi. Ce părere aveți – poate fi o clădire nouă un semn de revitalizare al zonei sau un semn de îngrijorare față de imobilele istorice din jur?