Analizând cu atenție o fotografie din 1914 din colecția noastră, am descoperit un detaliu intrigant și care explică una dintre cele mai nepopulare măsuri din anii 30 a Primăriei Ploiești.
În 1897 a fost amenajată o grădină publică în fața Palatului Băilor Municipale, în spațiul unde astăzi este bustul lui Nichita Stănescu și trecerea de pietoni de pe strada Gheorghe Lazăr. În câțiva ani, grădina a devenit una dintre atracțiile orașului – și atunci lipsit de spații verzi -, mai ales că în mijloc se afla și celebra fântână cu Atlas (despre care povestesc și la unul dintre tururile istorice).
Ei bine, în martie 1936 s-a auzit printre ploieșteni că Primăria ar fi pus gând rău grădinii și vrea să o radă cu totul. De ce? Păi stingherește traficul autor și creează o perspectivă neplăcută a bulevardului. Locuitorii au început să se revolte, dar până să se organizeze ceva, într-o noapte Primăria a dezafectat cu totul grădina. Copacii tăiați, băncile scoase, fântâna mutată și totul nivelat pentru a se transforma într-un scuar de o dimensiune mai mică și, mai ales, aliniat cu strada.
Multă vreme totul a părut mai degrabă un hatâr al lui Iorgu Predescu, primarul de atunci. Iată însă că un detaliu din fotografia cu cota FD-75-2 din colecția AEDU arată cât se poate de clar că lucrurile chiar nu stăteau bine și demersul edilului era întemeiat. Ca să înțelegem unghiul, imaginea este luată dinspre Primăria din centru către Gară. Bulevardul se vede foarte bine în plan depărtat, iar în dreapta-sus este clopotnița bisericii Sfântul Gheorghe-Vechi.
Cât despre grădina publică, lucrurile sunt evidente: strada era pur și simplu gâtuită și nu este de mirare că multe accidente se petreceau în acel spațiu care, în geografia de astăzi a orașului, ar veni cam în fața actualului sediu de poștă.
Iată ce surprize aduc la lumină banalele fotografii vechi.