Palatul Administratiei Financiare

La intersectia strazilor Gh. Lazar, dr. Bagdazar si Stefan cel Mare se afla una din cele mai importante cladiri istorice ramase in picioare si care astazi este sediul Tribunalului din Ploiesti. Initial, imobilul nu a avut aceasta destinatie si povestea sa este destul de interesanta:Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 1La sfarsitul secolului al XIX-lea orasul se moderniza intr-un ritm alert, iar pentru acest lucru institutiile locale trebuiau sa functioneze cat mai bine, dar majoritatea se loveau de o problema majora: lipsa unor sedii adecvate. Incetul cu incetul, situatia a inceput sa se rezolve – intai Primaria si-a ridicat un local propriu, apoi si Tribunalul la 11 ani distanta, intre timp si Prefectura folosea o cladire incapatoare (mai apoi si-a cumparat Palatul Ghita Ionescu – actual Muzeu de arta). Fara un sediu al sau ramasese Administratia Financiara, iar Primul Razboi Mondial a intarziat solutionarea acestei lipse. Hotel Bulevard - Sediul Adm Financiare Ploiesti dupa 1918In prima parte a perioadei interbelice, Administratia Financiara a functionat la etajul fostului Hotel Bulevard, in Piata Unirii din oras. Aceasta cladire (distrusa la bombardamentele din 1944) se afla, in linii mari, pe locul unde a fost in perioada comunista restaurantul Dealu Mare. Dar se simtea nevoia unui sediu propriu, incaptor, potrivit pentru un oras in care dezvoltarea inregistra pasi repezi.Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 2
Asa ca s-a identificat un loc in apropierea centrului, peste drum de blocul Socolescu, la cativa metri de Liceul Vechi (actual Muzeu de Istorie si Arheologie). Aici se afla de multa vreme Gradina Grivita (devenita apoi Modern), una din cele mai cautate din oras. Ploiestenii veneau sa bea un pahar de vin sau bere, sa asculte o orchestra talentata, si, de pe la 1905 sa asiste, in fiecare zi de marti, miercuri, joi si duminica, la piese de teatru romanesc.Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 8Vedere dinspre Liceul Vechi (actual Muzeu de Istorie si Arheologie)Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 7Decoratiunile de la intrarea dinspre strada TeatruluiTotusi, pana sa intre in atentia autoritatilor pentru un sediu al Administratiei Financiare, aparuse ideea ca in locul gradinii sa apara cladirea teatrului ploiestean (existau sali de spectacole, dar nu un imobil propriu). Se stransese si un capital insemnat la acea vreme si scopul era unul precis: ”construirea teatrului Odeon”, lung de 23 de m, larg de 20 si cu o scena de 18 m, in forma circulara si cu 2 randuri de loji, avand prevazute instalatii de incalzire, de ventilare si iesiri de incendiu (!!). In ciuda entuziasmului celor care au pornit acest demers, proiectul nu s-a finalizat.Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 9Asa ca la inceputul anilor 30, terenul a trecut in mainile statului, si lucrarea a fost incredintata arhitectului Statie Ciortan (presedintele Societatii Arhitectilor Romani), unul din reprezentantii stilului neoromanesc. Palatul Administratiei Financiare - 1937Palatul fotografiat in 1937Constructia, sub antrepriza inginerului Gh. Ignat, a inceput in 1934 si a fost finalizata, dupa 2 ani, in 1936. Administratia Financiara - 1936Imobilul, imediat dupa inaugurare; casele din plan secund exista si aziImobilul era la acea vreme unul dintre cele mai moderne din oras, avand o serie intreaga de facilitati, precum: o eleganta sala de operatiuni, birouri pentru functionari, vestiare, sala de arhiva, sala de registratura, etc.Administratia Financiara - interior - 1936Sala de operatiuniAdministratia Financiara - plan - 1936O data cu venirea comunistilor la putere, in oras au avut loc o serie intreaga de schimbari: la inceputul anilor 50, Tribunalul urma sa paraseasca palatul sau din centrul orasului, iar ca viitor sediu a fost ales Palatul Administratiei Financiare (iar aceasta s-a mutat, daca nu ma insel, intr-o casa in apropierea statuii lui Radu Stanian).Fostele inscriptii de pe Palatul Administratiei Financiare1 – ”Perceptia”, inscriptia se gaseste pe aripa dinspre strada Teatrului / bustul lui Toma Caragiu; 2 – ”Administratia Financiara”, fatada dinspre strada Teatrului / Liceul Vechi; 3 – ”Administratia Financiara – Prahova”, fatada centrala;Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 4Detaliu de pe fatadaDupa 1989, Tribunalul a ramas in vechiul sediu, in timp ce Administratia Financiara si-a ridicat un nou local, la interesctia strazilor Aurel Vlaicu si Rudului.Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 3Cu toate ca vechiul palat este incadrat ca monument istoric de clasa A (adica de interes national), starea sa este una foarte dificila, fiind marcat cu bulina rosie (daca nu ma insel, este singura constructie a lui Statie Ciortan in Ploiesti). Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 5Renovarea cladirii se loveste de o problema: lipsa spatiilor in care sa se mute temporal tribunalul. Asa ca la un viitor cutremur, sansele sa mai ne lipsim un monument arhitectural de valoare sunt destul de ridicate. Din pacate.Palatul Administratiei Financiare - 2010 - 6

Palatul Administratiei Financiare

9 thoughts on “Palatul Administratiei Financiare

  • March 14, 2010 at 11:00 am
    Permalink

    Servus!

    Da, 99% cred ca e o greseala a lor. Eu stiu ca in 1937 cladirea era functionala.

    Reply
  • March 14, 2010 at 9:20 pm
    Permalink

    Foarte frumoasa prima fotografie Lucian (facem desigur abstractie de chioscul prea rosu pentru un peisaj urban , dupa gustul meu cel putin).
    Apoi , uitindu-ma la imaginea despre care ai explicat tu ca include si cladirea Hotelului Bulevard , dinainte de 1944 , rad singura la imaginea pe care o avea Ploiesti-ul acum nici un secol : ai fi zis un targusor linistit de pe la 1800 si . Nu-mi pot imagina Ploiesti-ul astfel .
    Interesanta si mentiunea ta privind destinul actualului Muzeu de Arta , casa Quintus adica . Am regasit-o la tine ca Palatul Ghita Ionescu , banuiesc ca e o istorie de mostenire acolo . Si el probabil are o istorie interesanta . Nici in cazul asta nu-mi pot imagina interiorul cladirii functionind ca sediu pentru birouri . Poate am eu o problema cu imaginatia azi . 🙂
    Apoi casa despre care zici ca a fost sediul Finantelor de data mai recenta , banuiesc ca e azi casa ce adaposteste Hotelul Vigo .
    Si in final, inca o mentiune care mi-a starnit interesul in postarea ta de azi : actualul Muzeu de Istorie este un fost Liceu ? Sau doar purta numele de Liceul Vechi ??

    Reply
  • March 15, 2010 at 5:57 am
    Permalink

    Palatul Prefecturii, actual muzeu de arta, are si el o istorie foarte agitata, sticle de vin si voie buna cat timp a fost casa particulara, iar mai apoi – ca sediu de institutie – a avut parte de gloante si morti pe treptele sale. O sa vina si articolul acesta 🙂

    Casa Iosifescu (actual Hotel Vigo) a fost sediul Institutului de Statistica sau ceva de genul… Nu cred ca ea a fost sediul Adm Financiare.

    Si da, actualul Muzeu de Istorie a fost construit in 1864 ca local pentur primul Liceu din oras – Liceul Petru si Pavel.

    Reply
  • March 15, 2010 at 12:52 pm
    Permalink

    Iti multumesc pentru lamuriri !
    Da , scuze , la mine tot ce inseamna cifre e acelasi lucru , de aici confuzia statistica – financiar . 🙂
    Ca de obicei , ai informatii despre toate cladirile istorice ale orasului .
    Cat priveste actualul Muzeu de Istorie , nu stiam ca a fost ridicat ca liceu , si cu atat mai putin ca a fost in fapt primul liceu Petru si Pavel .
    Imi amintesc doar ca prin '94, '95 se starnise un intreg scandal , vroiau sa ne mute din sediul LMV-ului fiindca directorul Liceului Economic ne revendica sediul . Si stiu ca exista intr-adevar o istorie tare incalcita intre sediile liceelor Caragiale , Mihai Viteazul si Economic , sub variile denumiri prin care au trecut . Si ca unul dintre ele s-a numit initial "Petru si Pavel".

    Reply
  • March 16, 2010 at 6:09 am
    Permalink

    Nu am informatii despre toate cladirile istorice 🙂

    Teoretic, Economicul ar avea legatura cu cladirea actualului Caragiale, pentru ca la origini, palatul de pe Oilor a fost costruit pentru ”Scoalele Comerciale” (deci cu profil economic). Este foarte alambicata povestea. Dar, in opinia mea, vechile institutii de invatamant au murit si nu se mai poate vorbi de continuitate.

    Reply
  • March 16, 2010 at 2:16 pm
    Permalink

    Frumos, foarte frumos, Lucian! Felicitări!
    Văd că ai găsit câte ceva util prin reviste! Statie Ciortan a desenat multe imobile pentru Administrațiile Financiare (Percepțiile Fiscale), în București, precum și în multe orașe ale României Mari. Bineînțeles, imobilele erau un simbol al statului nou constituit și stilul neo-românesc era obligatoriu!

    Reply
  • Pingback: scris în piatră « simply bucharest: a league of gentlemen

Leave a Reply to Lucian Vasile Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *