Pentru că zilele acestea la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești se aniversează 150 de existență ai insituției, m-am gândit să abordez această problemă: care este continuatorul primului liceu din orașul nostru și, așadar, cel mai vechi liceu din urbe? Cine a terminat CN „Mihai Viteazul” va spune că LMV-ul, în timp ce absolvenții CNILC vor afirma că este insituția de învățământ de pe strada Gheorghe Doja/Calea Oilor. Fără a mă grăbi la un răspuns, voi coborî puțin în timp pentru a vedea care este fundamentul istoric al acestei discuții.
Primul sediu propriu al Liceul de băieți „Sfinții Petru și Pavel”, astăzi Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova (sursă MuzeulVirtualPloiești)
Până la reforma învățământului de la începutul perioadei comuniste, învățământ era structurat astfel: 4 clase primare, apoi 8 clase de liceu (deci echivalentul de azi al claselor 5-8 de școală primară, plus cei 4 ani de liceu) și, ultimul pas, facultatea (destul de inaccesibilă până în interbelic). Prima instituție publică de învățământ ploieșteană care se era destinată celor care vroiau mai mult de 4 clase primare a apărut în 1864 și a fost Gimnaziul de băieți „Sfinții Petru și Pavel” care apoi avea să devină liceu (cu toate cele 8 clase necesare). Liceul „Sf. Petru și Pavel” a funcționat mai întâi într-un imobil închiriat, iar apoi într-o clădire unde astăzi este clubul sportiv. Primul său sediu a fost inaugurat în 1866, fiind ceea ce astăzi cunoaștem drept Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova. Însă clădirea cu care liceul „Petru și Pavel” s-a identificat timp de jumătate de secol a fost palatul monumental de la Bulevard, ridicat între 1895 – 1898. Imobilul a fost grav afectat de bombardamentele din 1944, când aripa de sud și cea centrală au fost distruse, precum și de un incendiu ulterior, ce a mistuit amfiteatrul. În 1945, din tot palatul mai rămăsese doar aripa de nord (dinspre biserica Sf. Gheorgh), în care a continuat să funcționeze liceul de băieți „Sfinții Petru și Pavel”. Să rămânem pentru moment la 1945.
Palatul de la bulevard al Liceului de băieți „Sfinții Petru și Pavel” – tot ce este surprins în imagine a dispărut în urma bombardamentelor din 1944
La doar 10 ani după apariția primului liceu de băieți, în Ploiești a fost înființat și primul liceu de fete: „Despina Doamna”. Cu timpul, instituția de învățământ și-a clădit un sediu propriu, de care am vorbit mai demult. Clădirea a fost complet distrusă de raidurile aviației americane din aprilie 1944. „Petru și Pavel” și „Despina Doamna” erau văzute drept cele mai bune licee din oraș, având prestigiu, tradiție și vechime. Dar niciunul nu mai avea un local adecvat după terminarea războiului. Singura clădire care putea servi drept local de desfășurare a orelor era palatul Școalei Comerciale de pe Calea Oilor. Așa că în 1945 palatul a devenit gazdă pentru mai multe licee și școli ploieștene, rămase fără local din cauza războiului.
Palatul de pe Calea Oilor, aproape de finalizare – perioada interbelică (sursă: ziarulprahova.ro)
Mai există o problemă: țara se afla în plin proces de comunizare, iar învățământul avea să fie transformat după canoanele ideologice dictate de soviete. O lovită resimțită foarte dur în epocă a fost retragerea denumirilor. „Petru și Pavel” a devenit „Liceul de băieți” nr. 1, iar „Despina Doamna” s-a transformat în Școala medie „A. Toma” sau Liceul nr 2.
Liceul de la Bulevard
În 1948, fostul „Petru și Pavel” s-a fost mutat cu acte în regulă în clădirea de pe Oilor, iar în ceea ce mai rămăsese din localul de pe bulevard a fost transferată urmașa școlii comerciale, cea pentru care fusese construit localul de pe Oilor (școala aceasta, din cauza transformărilor socialiste, oricum nu mai avea importanța din interbelic). După doi ani, școala de economie a părăsit localul de la bulevard, iar până în 1959 aici a funcționat Școala medie tehnică de petrol (precursor al Liceului de chimie și al UPG-ului) timp în care s-a construit aripa centrală (cea care există și astăzi). S-a pus atunci atunci problema ca fostul liceul de băieți să se mute pe bulevard, numai că s-a opus conducerea, care a preferat să rămână în palatul de pe Calea Oilor. Cine să se mute în clădirea goală? Liceul nr 2, care părăsise de câțiva ani palatul de pe Oilor.
Școala medie tehnică de petrol – anii 50
Cum regimul comunist a retras vechile denumiri, instituțiile de învățământ au primit nume propagandistice (gen Școala A. Toma) sau fără însemnătate (Liceu nr. 2). A existat o presiune din partea elevilor și a profesorilor să primească un nume cu care dea o anumită personalitate. Așa că din 1952, liceul de pe Oilor s-a numit Ion Luca Caragiale, iar din 1974 cel de pe bulevard a căpătat numele de Mihai Viteazul (prilej cu care s-a construit aripa de sud, dinspre strada Cerceluș).
Clădirea care astăzi este localul Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” pe vremea când era utilizat de instituția pentru care fusese creat – Școalele Comerciale – anii 20 (sursă: sănutesuperipeploiesti)
Și pentru că povestea nu este suficient de complicată, s-a mai întâmplat ceva: s-au mixtat clasele. Nu au mai fost clase de băieți și clase de fete, ci s-au amestecat. Corpul profesoral s-a schimbat și el – unii profesori s-au pensionat, unii au fost trimiși în închisorile comuniste sau la Canal, alții au acceptat favorurile noului regim, au apărut profesori noi, cu alte concepții, și așa mai departe.
Problema a explodat după 1989: cine este continuatorul lui „Petru și Pavel” și, implicit, cel mai vechi liceu ploieștean? În primii ani de democrație, LMV-ul a avut inițiativa recuperării acestei moșteniri, dar în final CNILC-ul și-a adjudecat oficial această tradiție. Au fost profesori de la „Mihai Viteazul” care au sprijinit demersul celor de la „Caragiale”. De ce? Pentru că acei profesori au jucat un rol important în adoptarea numelor de „Mihai Viteazul”. Până și placa pusă pe fațada de la bulevard a CNMV-ului, ce amintește că pe acel loc a fost palatul liceului „Sfinții Petru și Pavel” nu s-a montat după lungi eforturi și discuții.
Fațada monumentală a palatului de la bulevard, fotografiată în 1936/1937. A existat după 1990 un proiect de refacere a sa, dar nu toată lumea a fost de acord cu această idee
Bun, deci cine este continuatorul primului liceul ploieștean? Oficial, CNILC. În mediile neoficiale, CNMV-ul își apropie mai mult istoria liceului de băieți decât cea a celui de fete. Dar arhiva liceului de băieți este la CNILC. Totuși, bătrânii absolvenți ai liceului „Petru și Pavel” se simțeau mult mai atașați de CNMV decât de CNILC. Instrumente pe care scrie „Liceul Petru și Pavel Ploești” înca mai sunt prin depozitele CNILC. Cu toate acestea, CNMV-ul utilizează aripa de nord a vechiului palat. Deci?
Degeaba istorici locali de genul lui Paul D. Popescu afirmă că doar tradiția s-a păstrat din tot ceea ce a fost. Eu cred că mai ales tradiția nu s-a păstrat. În fond, ce creează identitatea unei instituții? Sediul? Arhiva? Numele? Nu cred că există un răspuns general valabil. Totuși, eu aș merge pe varianta profesorului Alexandru Comănescu, fost absolvent al liceului „Sfinții Petru și Pavel” care spunea că de fapt, nici CNMV-ul și nici CNILC-ul nu sunt continuatorii liceului pe care dânsul l-a urmat. „Știi de ce?”, îmi spunea, „odată ce comuniștii au retras denumirea, Liceul Petru și Pavel a încetat să mai existe. A fost asasinat.”
PS: pentru că tot vorbim de tradiție. Iată jurământul pe care îl depunea orice profesor al „gymnasiului Sfinții Petru și Pavel” din Ploesci în 1871, iar concluziile le poate trage fiecare:
(click pe poză pentru mărire)
Care este cel mai vechi liceu ploiestean?
Eu sunt absolent de LILC.
Ca mai toți caragialiștii am mulți prieteni printre lemeviști, și aș spune că împărtășim o cultură comună.
Așa cum reiese din cele de mai sus, ambele licee actuale se pot revendica din tradiția antebelică. După bombardament, LILC/CNILC a păstrat profesorii, atâți câți au fost ei (fluctuația cadrelor didactice și schimbarea de personal apare oricând și oriunde) și a continuat cel puțin formal activitățile de la Sf.P&P. Colectivele celor două licee au interacționat probabil des în perioada în care au împărțit același spațiu, pe Oilor, ceea ce face rezonabil să existe premise pentru un fapt simplu: "cultura"/"tradiția" Sf.P&P a evoluat și a fost împărtășită de ambele colective în perioada imediat următoare mutării de pe bulevard. LMV/CNMV a preluat însă spațiul tradițional al Sf.P&P. Toate acestea fac ca cele două organizații să fie oarecum … siameze. (e adevărat, pe de altă parte, făcând o analogie, că în momentul când Guvernul României s-a mutat în Palatul Victoria, el nu a devenit automat continuator al Ministerului de Externe, pentru care fusese ridicată clădirea…).
Ca o completare la istoria prezentată mai sus: la începutul anilor 1990 eram încă elev în LILC (am absolvit în 1991). Îmi amintesc sigur că era atunci o discuție firavă de a relua numele de Petru și Pavel, dar care nu avea mare priză între profesori. (mie mi se părea anapoda). Și de pe atunci, din 1990, fusese vorba să pună cele două statui la intrare. Dacă nu mă înșel, parcă profesorul Năchilă este cel care mi-a/ne-a spus la un moment dat despre asta (și parcă și profesorul Găzdac).
Eu sunt cel mai … mic din "curtea scolii" – poza de la centenarul LILC, 25 octombrie 1964, sarbatorit la "Fane" Gheorghiu (dar nu stiu daca permite postarea de poze. Voi incerca s-o postez in interiorul acestui comentariu. https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10204365377288122&set=a.10204321106581382.1073741835.1640782083&type=1&theater
Aditional: sunt absolvent 1971, dar am facut 12 ani de "Caragiale", intre 1959 si 1971 (atunci liceul avea si clasele primare si gimnaziale, asa a fost moda).
Cred ca este o mica greseala, aripa de sud exista pe cand am facut noi liceul (1972-1976, imi aduc aminte ca am avut examenele oral de admitere la Liceul 2 in acea aripa in 1972) si am prins si centenarul din 1974 cand am avut activitati cu corul Liceului la preluarea numelui de Mihai Viteazul de la Liceul 3 Sud…