De ce s-au întâlnit în secret Ion Antonescu și Iuliu Maniu la Ploiești în 1940

La sfârșitul verii lui 1940, societatea românească trăia unul dintre cele mai grave momente de criză: în ciuda propagandei din anii 30 și a promisiunilor repetate ale Regelui Carol al II-lea că „nicio palmă de pământ nu va fi cedată”, România Mare se prăbușea fără luptă. Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța fuseseră cedate Uniunii Sovietice în urma ultimatului din 26 iunie, nord-vestul Ardealului făcea obiectul unor negocieri ce se purtau la Viena între autoritățile române și cele maghiare, sub tutela germană, iar Bulgaria ridica pretenții asupra Cadrilaterului. Dacă armata română putea face față unui atac din partea Ungariei sau dinspre Dunăre, aproape sigur orice rezistență ar fi fost înfrântă în fața unei agresiuni sovietice sau a forțelor combinate ale statelor vecine revizioniste. În aceste condiții, suveranul decisese acceptarea pierderilor teritoriale și umane, iar decizia Majestății Sale produsese consternare și apoi revoltă în rândul românilor. Tronul se clătina, iar Carol al II-lea căuta cu disperare o scăpare din această situație ce părea fără ieșire. În paralel, printre politicienii români se discuta posibilitatea abdicării suveranului, iar coroana să fie preluată de Mihai I.

În acest climat deosebit de tensionat a avut loc la Restaurantul Berbec de la parterul Hotelului Europa din Ploiești întâlnirea secretă dintre Iuliu Maniu și generalul Ion Antonescu, acesta din urmă fiind văzut drept singurul în măsură să preia conducerea țării și să oprească un colaps iminent. Capitalul său de încredere era sporit și de opoziția pe care ofițerul de carieră o făcuse în ultimii ani Regelui Carol al II-lea, ceea ce îi adusese ostracizarea la Mânăstirea Bistrița. Maniu a căutat să găsească o modalitate de a determina abdicarea Suveranului, considerat responsabil pentru dispariția României Mari, și o colaborare cu Antonescu pentru redresarea țării. La această întâlnire au mai participat Alice Sturdza (fiica Mariei Cantacuzino – marea iubire a lui George Enescu, care îi devenise tată vitreg – și sora legendarului pilot de vânătoare Bâzu Cantacuzino) și Corneliu Coposu, cel care avea să o rememoreze la începutul anilor 90, într-un interviu cu Vartan Arachelian:

În ce privește pericolul unei agresiuni maghiare, nu erau probleme. (…) Teza lui (a lui Maniu – n.m.) era rezistența și respingerea arbitrajului de la Viena. Cu aceste gânduri a plecat la Cluj (…). În drum s-a oprit la Ploiești, după ce în prealabil, prin doamna Alice Sturdza, l-a anunțat pe Antonescu că vrea să aibă cu el o întâlnire clandestină, confidențială (…). Maniu era – ca întotdeauna – urmărit de agenții Siguranței statului, care-l însoțeau în orice deplasare. ne-am oprit la restaurantul „Berbec”. Eram filați de o mașină a Siguranței în care se aflau patru indivizi. Pentru a scăpa de sub urmărirea echipei, i-am invitat pe membrii ei în restaurant.

Oamenii erau foarte prost plătiți și nu-și puteau permite o masă la restaurant. Indemnizațiile lor erau minusculei și de obicei noi ne ocupam de cazarea și de hrana lor, deși erau agenții Siguranței. (…) Erau un comisar și trei agenți, dintre care un șofer. I-am invitat înăuntru, i-am poftit la o masă, i-am întrebat ce doresc să mănânce, le-am comandat și le-am plătit consumația, între timp Maniu și cu mine ne-am ridicat pentru a merge la toaletă. Restaurantul „Berbec” are și o ieșire secundară pe unde am părăsit localul.

Aurel Leucuția, cu mașina lui, rămăsese acolo, lângă mașina agenților; ei continuau să mănânce tacticos, nedându-și seama ce se petrece. Afară ne aștepta Alice Sturdza cu mașina ei, în care se zărea Antonescu pe care-l adusese de la Predeal. Alice Sturdza a luat loc la volan, eu lângă ea, iar Ion Antonescu cu Iuliu Maniu în spate. Atunci a avut loc următoarea convorbire (…):

– Domnule general, regele Carol al II-lea va abdica. Ca ultimă soluție, va recurge la oameni care să-i salveze tronul și va recurge la dumneata.

– Nu, niciodată regele Carol nu va recurge la mine, deoarece cunoaște opinia mea despre el și știe că nu se poate juca cu mine.

– Totuși, ca ultimă soluție, va recurge la dumneata. Pentru că atât Brătianu cât și eu am refuzat orice fel de discuție în domeniul acesta; va recurge la un om cu mână tare care să-i asigure continuitatea domniei.

– Nu cred.

– Domnule general, vreau să-ți cer un angajament de onoare. Dacă regele Carol va face apel la dumneata, vei refuza orice colaborare și îi vei cere abdicarea.

– Asta se înțelege de la sine.

– Vreau să am angajamentul de onoare de la dumneata.

– Aveți cuvântul de onoare al generalului Antonescu – așa vorbea el despre sine, la persoana a III-a. Dacă i-ar veni ideea să apeleze la mine, îi voi cere imediat abdicarea și n-am să accept din partea lui niciun mandat.

– Vă mulțumesc, domnule general.

Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, pp. 100-101.

În cele din urmă, întâlnirea secretă de la Ploiești dintre Maniu și Antonescu nu a avut efectul dorit de liderul țărănist. Peste două zile, pe 4 septembrie 1940, generalul a acceptat din partea Suveranului un mandat de Președinte cu puteri sporite al Consiliului de Miniștri, iar apoi i-a cerut lui Carol al II-lea abdicarea, act ce s-a petrecut pe 6 septembrie 1940. Încălcarea promisiunii făcute în mașina parcată lângă Restaurantul Berbec de la parterul Hotelului Europa din Ploiești l-a determinat pe Maniu să nu-l susțină pe Antonescu în formarea guvernul, astfel că generalul a căutat sprijin în rândul Mișcării Legionare.