Parcurgând recent colecția Adeverul din 1900-1901, am fost surprins să constat abundența de informații despre jafuri, crime și alte fărădelegi. Pagini întregi de știri senzaționaliste, povești care erau urmărite cu atenție de redactori zile în șir, ilustrații grandioase despre cine știe ce infracțiuni, și, peste toate, uimire, revoltă, consternare și o aprigă dorință de prindere a făptașilor. Iar în această amplă radiografie a infracționalității din societatea românească a Belle Epoque-ului, am avut surpriza să găsesc și o poveste ploieșteană. Din păcate, numărul precedent lipsea din colecție, astfel că prima știre – cea în care se anunța descoperirea uciderii lui Nae Arnăucheanu și a băiatului de prăvălie – nu am găsit-o.
Relatarea de mai jos constituie o imagine destul de diferită față de cum portretizăm noi astăzi epoca crinolinelor flamboaiante, a monoclurilor șic și a balurilor cu etichetă strictă. Traiul la cumpăna secolelor XIX și XX nu însemna numai luxul saloanelor de dans, ci și universul oamenilor mici, ce locuiau în mahalale și își câștigau existența din micile afaceri din centrul localității. Și, câteodată, unii dintre acești oameni alegeau calea strâmbă a fărădelegii ori cădeau victimă a nelegiuirilor. Dar să vedem povestea crimei din Ploiești despre care a vuit presa națională din 1901:
Torentul de lumină
Am arătat de ieri că d. judecător de instrucție Florescu de la tribunalul Ilfov a descoperit în totul crima, cu toate amănuntele ei, atât de fioroase și de interesante în același timp. Dar această descoperire se datorește în bună parte și lui Petrică și scrisoarei lui.
În adevăr, pe când d. judecător de instrucție Florescu se pregătea să plece în străinătate în virtutea unui concediu de o lună, primi o scrisoare din Ploiești iscălită Petrică Dumitru, care începea cu cuvintele: „nu plecați în concediu, d-le judecător”. Aceste Petrică Dumitru scria d-lui Florescu: „soarta a voit ca tot dv să descoperiți și crima asta. Vreau să vorbesc de strângerea de gât a lui Nae Arnăucheanu și a băiatului Dumitru Dancu. În noaptea crimei, acum un an și jumătate, mă plimbam pe la 10 ceasuri, pe un frig grozav, prin obor, când văzui sărind din curtea lui Arnăucheanu în stradă un om care se repezi spre mine, și mă întrebă cum mă numesc și dacă cumva îl cunosc. Eu speriat spusei: da, și el scoase atunci un revolver și un pumnal, îmi făcu semnul crucei pe piept, și îmi zise: de astea vei muri dacă vei scoate o vorbă la cineva despre ceea ce ai văzut. Omorâtorul nu este altul decât omul acesta, pe care vi-l voi spune dacă mă veți chema la București”.
Acest Petrică Dumitru era lucrător la brutăria lui Gogu Zamfirescu din Ploești. D. judecător Florescu găsi că scrisoarea merită oarecare atențiune și hotărî să cheme imediat pe acest Petrică Dumitru, ca să vază cu ce fel de om are de a face, și pe urmă să hotărască dacă trebuie sau nu să se ocupe de afacere.
Denunțătorul autor al crimei
D. judecător Florescu trimise atunci în taină la Ploești un jandarm care să poftească pe Petrică Dumitru la cabinetul domniei sale din București, și în adevăr jandarmul sosi cu Petrică a doua zi.
D. judecător Florescu cum îl văzu intrând pe ușa cabinetului său se uită la dânsul cu atențiune pentru a-l examina. Petrică văzându-se cercetat de la prima vedere, îngălbeni pe loc, i se încleștară fălcile în așa hal, încât abia de mai putea vorbi.
– Șezi Petrică, ce mai faci?… Dar Petrică începu îndată să întrebe pe d. judecător dacă sau cumva are niscai bănuieli asupra sa, deoarece dânsul e om cinstit, nu e hoț. Această teamă și aceste vorbe deșteptară imediat bănuieli d-lui judecător, că ăsta ar putea fi dintre criminali.
– Petrică, crezi tu că eu sun om bun și că știu să citesc în sufletele oamenilor?
– Da, d-le judecător, fiindcă de asta am venit și eu la dv.
– Atunci pune-te numai decât în genunchi, fiindcă și tu ai luat parte la această crimă!
Pe Petrică îl podidiseră sudorile, cari îi alunecau în mari broboane pe față, și abia perceptibil zise: Dar eu sunt denunțător, d-le judecător!
– Tu nu ai dormit, ai suferit în timpul de un an jumătate, și aceasta te-a împins spre mine! Slab, cu fruntea brobonată, Petrică rămăsese locului împietrit, iar d-l judecător Florescu continuă:
– Ai noroc că nu i-ai strâns de gât, căci altminterea ai fi putrezit în ocnă. Petrică se uită în ochii judecătorului și îi zise speriat: Adevărat! Bine ai ghicit…
Judecătorul îi arăta atunci scrisoarea așa de fără socoteală redactată și zise: Ce crezi tu, mă, că dacă cineva iese dintr-o curte sărind pe uluci, s-ar putea să te oprească așa cum spui tu și să te întrebe dacă îl cunoști? Tu nu vezi că n-ai brodit-o și că tu știi lucrurile cu totul din altă parte?
– Mi-am pus capul în gura leului, fu răspunsul lui, și începu după aceea să spună că a participat și el la faptă, dar că acela care l-a îndemnat și care a făcut planul e Costache Rădulescu, un fel de rudă a lui, care se ocupă cu tăierea de porci și care e proprietar la Ploiești în mahalaua Rudului.
Mărturisirile lui Petrică
Petrică acum parcă rasufla; el spuse că de un an jumătate de când s-a comis crima nu mai avea nici somn, nici odihnă.
– Costache Rădulescu m-a dus la crimă, zise el, și tot eu l-am denunțat. După ce a omorât oamenii mi-a dat trei franci și mie, în loc de 3000 după cum îmi spusese mai înainte. Acum el dă bani cu dobândă, iar eu când i-am cerut bani, m-a amenințat cu cuțitul!
Fiind luat de scurt, el mărturisi în cele din urmă că mai avusese de tovarăși pe Nicolai Constantin zis și Talpă Lată și pe Gheorghe Dumitrescu țiganu.
Petrică se rugă însă pentru Gheorghe Dumitrescu, zicând că el a stat afară și că n-a făcut omor. Toți criminalii fură atunci puși în urmărire.
Criminalul Costache Rădulescu
Se dădură ordine la Ploești pentru aducerea lui Niculai Talpă Lată și a lui Gheorghe Dumitrescu țiganu fără să se spună însă pentru ce sunt arestați. Cu aducerea lui Costache Rădulescu însă fu însărcinat aghiotantul jandarmilor din Ploești Enescu.
Când a doua zi Costache Rădulescu fu adus la cabinetul d-lui judecător Florescu, el era pierdut și ochii îi rătăceau speriați.
Își recâștigă însă calmul și se arătă de o șiretenie nemaipomenită.
El asculta cu nepăsare și făcea chiar glume. Tocmai pe la orele 2 din noapte, (…) Costache Rădulescu se văzu nevoit să mărturisească crima, fără să dea însă vreun amănunt.
Fiind întrebat din ce trăiește, el spuse că e om sărac și că a lăsat acasă nevastă fără mălai. În acest timp, Gheorghe Dumitrescu țiganu nu fusese prins, iar Niculai Talpă Lată se afla închis în penitenciarul din Ploești, pentru un furt de cai. D. Florescu plecă atunci la Ploești, pentru a face o percheziție la domiciliul lui Costache Rădulescu. Aci luă cu domnia sa pe d. Petre Carpețeanu distinsul jude-instructor al parchetului de Prahova care în dragostea de a conlucra cu d. Florescu la această mare descoperire, se puse la dispoziția domniei sale, împreună cu d. procuror Venert.
Pe o ploaie torențială merseră în mahalaua Rudului unde sechestrară totul și arestară pe nevasta lui Rădulescu. Femeia Lisaveta declară celor trei magistrați că își aduce perfect aminte de noaptea crimei, când soțul ei veni acasă cu bani mulți, pe cari îi are într-o cutie cu fundul secret. De când a comis crima, Costache Rădulescu, zise femeia lui, umblă numai beat, n-are somn și oftează într-una. A doua zi făcură percheziția. Cutia secretă fu găsită: într-însa erau 565 lei și un catastif în care erau scrise datorii de 500 lei prin mahala.
A treia zi, femeia fu transportată la București și aci fu confruntată cu soțul ei. El văzându-se trădat și de soția lui, începu să povestească totul.
Cine sunt cei trei bulgari?
Costache Rădulescu mărturisi că cunoștea de 20 de ani pe Arnăucheanu și că îi cunoștea toate apucăturile lui. Arăta apoi cum cunoscuse pe Petrică Dumitrescu, ruda sa, și cum l-a hotărât să sfârșească cu sărăcia, și să-l omoare pe Arnăucheanu, zicându-i că mai el doi ai lui: pe Niculai Talpă Lată și pe Gheorghe Dumitrescu țiganu care-i distra la cârciuma cântând din cuțit ca din nai sau din flaut.
În ziua comiterii cimei se întâlnesc câteși 4 la cafeneaua lui Jean Michailopol și de aci au plecat la orele 2 după amiază la Arnăucheanu ca să mănânce și să observe locul. Până seara, ei au umblat doi câte doi, și prin diferite cârciume ca să prindă curagiu. La orele 8 seara, merseră la Arnăucheanu, ca să vază după povața lui Costache Rădulescu cine se culcă la el acasă. Când intrară de astă dată, Niculai Talpă Lată rămase afară, și ceilalți cerură o odae ca să petreacă și să mănânce.
În cârciumă erau: Moise Georgescu, Arnăucheanu și Mitică băiatul. În odaie unde petreceau, o odaie de culcare, cei trei inși au fost văzuți de Moise și de martorul Cristoveleanu care au declarat că li s-a părut că erau bulgari. Niculae Tală Lată intră mai în urmă în odaie. Moise se duse la teatru, iar ei după ce se văzură singuri plecară la orele 9.
Săvârșirea crimei
Arnăucheanu închise prăvălia peste jumătate de ceas. Între orele 9 jumătate – 10, Costache Rădulescu îi conduse pe cei trei criminali pe din dosul prăvăliei, spre poarta prăvăliei lui Arnăucheanu care dădea în obor. Aci Costache Rădulescu se urcă pe gard și sări în curte. În poartă atârna lacătul care era deschis, cheile fuseseră uitate în lacăt. El deschise poarta numai decât și îi introduse în curte pe tovarășii lui. Într-o odaie se vedea lumină. Se apropiară și Costache Rădulescu bătu la ușă unde se vedea lumină. Arnăucheanu le deschise și ei intrară înăuntru. Arnăucheanu plecă în prăvălie să aducă vin. În acest timp Costache Rădulescu se repezi asupra lui, îl trânti jos și îl sugrumă cu mâinile, pe urmă îl legă cu un șervet și îl strânse cu toată puterea, ca nu cumva Arnăucheanu să mai miște. Arnăucheanu a luptat disperat, dar la urma urmelor a fost răpus.
Niculae Talpă Lată avusese timpul acum să-l apuce și pe băiatul care venea cu vin din beciu, să-l ducă în odaia unde făcuseră chef și să-l sugrume ca pe un pui de găină. Băiatul era îmbrăcat și cu căciula în cap, gata de a merge să ia cheia din lacătul de la poarta de din dos.
Costache Rădulescu scoase cheile de la casa de bani din buzunarul lui Arnăucheanu și deschise casa de unde luă un pachet cu hârtii și doi pumni cu argint. Costache însă tăgăduiește că ar fi luat și un pachet cu hârtii. Niculae Talpă Lată strigă acum lui Gheorghe Dumitrescu țiganu și lui Petrică care veniseră de afară, ca să scoată „cercurile din laba” lui Arnăucheanu, dar aceștia de spaimă nu mai avură curagiul când priviră la figura hidoasă a victimei.
Niculae Talpă Lată se alesese cu un ceas de aur pe care îl luase din mâinile lui Costache și cu 50 de lei, iar Petrică cu 3 lei, rămânând ca a doua zi să se facă împărțirea banilor.
Împărțirea pradei
Nimic nu luară din casa de fier care era plină cu giuvaeruri și ceasornice scumpe, temându-se că aceste obiecte i-ar putea da de gol.
Pachetul de hârtii a rămas însă la Costache Rădulescu, căci ei nu s-au mai întâlnit de teamă ca să nu fie descoperiți, în mijlocul fierberii în care se afla poliția.
Niculai Talpă Lată
Acum câtva timp, Niculai Talpă Lată, care își face osânda la Ploești, fu adus în București. Acesta când văzu că și Costache Rădulescu a spus totul, nu mai ascunse nimic și mărturisi la fel ca și tovarășul său fapta.
Nevasta sa fu și dânsa arestat și povesti tot ce știa de la bărbatul său despre această crimă și cum venise în noaptea crimei acasă cu 50 lei.
Instrucția terminată
D. judecător Florescu a terminat instrucția acestei mari și senzaționale descoperiri și peste câteva zile își va da ordonanța.
Succesul obținut de d-sa a produs o adevărată senzație atât la Ploești, cât și în Capitală.
Modul cum a condus instrucția a atras abilului judecător numai laude și felicitări.
