Suntem foarte bucuroși să anunțăm lansarea volumului „Automobile, dulcețuri și alte povestiri despre Ploiești”, al cincilea titlu al colecției Memento!
Așa cum îl descrie Oana Purice, coordonatoarea colecției, în textul de pe coperta IV, în noua carte veți găsi „O nuntă. Mai multe plecări. Din țară, spre țară. Din viață. Și mai multe regăsiri. Al cincilea volum al colecției Memento cuprinde optsprezece texte despre viața Ploieștiului de la finalul secolului al XIX-lea până înspre zilele noastre. Veți face cunoștință cu familii care au mișcat rotițele comerțului sau ale industriei orașului, cu oameni care și-au găsit un rost și-au luminat generații, cu cei care au îndurat nedreptățile altora sau pe ale istoriei venite peste ei. Căci așa se întâmplă când te cheamă Cosmin, dar trebuie să-ți găsești un alt nume pentru c-ai ajuns prea târziu la strigarea catalogului; când ți-ai dedicat viața meseriei și Uzinei, ignorându-ți, de multe ori, familia, copiii, ca să ajungi, la final, «un trădător»; când te numești Letzler Penchaș, iar povara originii și-a crezului te face «trădător» până și-n ochii alor tăi, pe care ai vrut doar să-i ajuți; când salbele de aur și argint pe care le porți în coșul în care ești găsită nu pot să cumpere nici bucuria de a-ți cunoaște mama și-a purta un nume, nici fericirea căsniciei care ți-a fost impusă. Dar vă veți descreți frunțile citind despre copilărie, despre anii de liceu și de facultate, despre automobile și mai ales despre dulcețuri.”
Textele sunt semnate de Liviu Osman, Ivone-Marlen Scărlătescu, Roxana Creangă, Liliana Ilie, Doina Ofelia Davidescu, Gottfried Wild, Isabella Wild, Cosmin Gandore, Marius Bâzu, Mihaela Rusu, Roxana Căruceriu, Livia Dimulescu, Emilio Cives, Ciprian Apetrei și Lucian Vasile. Iar ilustrația de pe copertă este creația Ruxandrei Stan.
Cu toate că ne-am fi dorit tare mult să ne revedem, autori și cititori deopotrivă, la o lansare în format fizic, vremurile impredictibile și complicate pe care le trăim nu ne-au permis să organizăm un eveniment dedicat noului volum. În actualele circumstanțe logistice (marcate de criza materiilor prime și de limitările generate de situația sanitară), chiar și tipărirea cărții a fost un proces mai dificil ca de obicei. Și cu toate că prețul acelorași materii prime a crescut, am decis să păstrăm același preț final al cărții, pentru ca un număr cât mai mare de cititori să se poată bucura de volumul nostru.
Dar până atunci, cartea „Automobile, dulcețuri și alte povestiri despre Ploiești” poate fi comandată din Prăvălia Republicii, iar primele 75 de comenzi directe, cu livrare personală, vor beneficia de un cadou surpriză. Livrările vor începe din weekendul 11-12 decembrie, iar predarea personală se poate face în Ploiești (în cartierul Mihai Bravu și în Centru) și București (Obor-Ștefan cel Mare-Piața Romană). În restul țării, coletele vor fi trimise prin Poștă sau Fan Courier (în funcție de alegerea cumpărătorului).
În scurt timp, cărțile vor fi disponibile și în librăriile ploieștene Cărturești și Humanitas.