TUR ISTORIC: Din Piața Legumelor până în Ulița Evreiască

Pentru că a venit vara, vă așteptăm la o nouă plimbare prin trecutul Ploieștilor! De data aceasta, așa cum spune și titlul turului, vom pleca din Piața Legumelor și vom străbate locurile pline de istorie ale străduțelor din centrul orașului până ce vom ajunge la fosta Uliță Evreiască.

Este un tur în care vom discuta, ca de obicei, despre clădirile care au dispărut, dar și despre cele care se încăpățânează să reziste vitregiilor timpurilor, despre urme ale vremurilor de altădată pe care nici nu le sesizăm în orașul de astăzi, precum și despre personalități ale istoriei naționale, dar și oameni mai puțin cunoscuți, care au însă biografii cu adevărat spectaculoase. Vom povesti despre interbelic, despre secolul al XIX-lea, despre anii comunismului – practic vom trece prin straturi succesive de istorie care formează Ploieștiul pe care l-am moștenit de la generațiile anterioare.

Prima ediție a acestui tur va avea loc sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 18:00, punctul de întâlnire fiind statuia lui Nichita Stănescu. După aproximativ două ore și vreo doi kilometri, vom încheia plimbarea în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor.

Contribuție recomandată este 30 ron (sumele obținute find utilizate pentru strângerea de documente și obiecte legate de istoria orașului Ploiești). Locurile sunt limitate, iar înscrierea se face prin e-mail la lucianflorin.vasile@gmail.com .

TUR ISTORIC: Din Piața Legumelor până în Ulița Evreiască

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *