Recviem pentru un spital

Spitalele ploieștene apărute până la instaurarea regimului comunist au fost operele de binefacere ale unor filantropi locali. Români, germani sau evrei, cu toții au simțit că trebuie să dea ceva înapoi comunității din care au făcut parte, în mijlocul căreia au trăit și s-au îmbogățit. După un secol – ori chiar mai mult – de la înființarea lor, ploieștenii încă vorbesc de Spitalul Boldescu sau de Spitalul Schuller, iar cei mai în vârstă își aduc aminte și de Spitalul Predingher. Imobilele originale ale acestor instituții încă există – unele au fost modificate, altele au primit o destinație diferită de cea original.

Vedere aeriană a spitalului „Gheorghe și Ana Constantinescu”. În stânga se văd corpurile istorice, ridicate pe strada Bunavestire, iar în dreapta sunt imobile mai vechi sau recent construite, adăugate în perioada comunistă. Sursă: Bing Maps

Există și cazuri mai puțin fericite. De pildă pe strada Bunavestire, imediat ce strada cotește dreapta și își începe lungul drum spre bariera Râfov și spre câmpul cu melci despre care povestea Ioan Grigorescu, pe partea stângă se ridică două clădiri asemănătoare, formate din parter și un etaj amplu, unite printr-o arcadă ce servește drept poartă de acces. În curtea largă din spatele acestor imobile sunt alte construcții ce merg până la strada Avram Iancu, din apropierea Uzinei Electrice, formând un complex spitalicesc cunoscut drept „vechea maternitate”.

Corpul sudic – 2015/2016

Poate nu am fi vorbit acum despre aceste clădiri dacă una dintre cele două construcții mari de pe strada Bunavestire nu ar trece astăzi printr-o serie de transformări. Despre ce schimbări ar fi vorba nu este clar – nu am văzut nici un panou informativ (așa cum se procedează în cazul oricărei lucrări), în lista autorizațiilor de construcție eliberate de autoritățile nu am putut găsi nicio informație, iar de la Primărie nu am primit încă niciun răspuns la cererea pe care am înaintat-o. Cu toate acestea, nu este cazul să dramatizăm – demolarea face parte, uneori, din evoluție, iar modernizarea este necesară unui standard de îngrijire medicală mulțumitor. Gândindu-mă însă la atitudinea generală a autorităților din țară în privința patrimoniului, îmi mențin o ușoară reținere cu privire la lucrările efectuate la spitalul de pe Bunavestire. Mă întreb însă ce-ar zice ctitorul Gheorghe Constantinescu, cel ce-a ridicat acest spital în urmă cu mai bine de-un veac.

Subsemnatul Gheorghe Constantinescu proprietar, domiciliat în Ploești, Calea Buna Vestire, găsindu-mă în plenitudinea facultăților mele intelectuale și prin libera mea voință dispunând de averea ce prin muncă onestă și cu ajutorul lui Dumnezeu am agonisit-o, deoarece nu am nici descendenți și nici ascendenți, hotărăsc prin acest act de ultima mea voință a lăsa întreaga avere mobilă și imobilă…

(…) g) Un loc tot din Ploești Calea Buna Vestire cumpărat cu actul … și pe care am zidit o clădire destinată unui spital cu numele de: GHEORGHE ȘI ANA CONSTANTINESCU

(fragment din testamentul lui Gheorghe Constantinescu)

Despre Gheorghe Constantinescu nu se știu prea multe. Era originar, probabil, din satul Morova, din regiunea Kastoria, unde avea două surori, ceea ce înseamnă că era macedo-român. Mare pare a regiunii se află astăzi în componența Greciei, dar satul de unde a plecat Gheorghe Constantinescu se găsește în estul Albaniei. Motivul pentru care a părăsit provincia natală poate fi doar bănuit – politica de deznaționalizare și tensiunile dintre etniile aruncate de-a valma în Peninsula Balcanică. La fel ca alți macedo-români, Constantinescu a căutat o viață mai bună în România, o țară aflată la începutul modernizării sale și unde păreau să fie bune șanse de afaceri. S-a stabilit la Ploiești și s-a căsătorit cu Ana Ioniță Peroșeanu, iar în 1863 a cumpărat pe strada Bunavestire o casă ce avea să fie locuința tinerei familii. Încetul cu încetul, familia Constantinescu s-a îmbogățit, cumpărând moșii în județele Prahova și Buzău, o vie în apropierea Urlaților, dar și câteva prăvălii în centrul urbei, pe străzile Lipscani și Unirii.

Corpul sudic – 2015/2016

În 1872, Gheorghe Constantinescu a achiziționat un teren întins, lângă casa sa, unde la 23 aprilie 1895 a pus piatra de temelie a spitalului pe care avea să-l ridice pe cheltuiala sa. Construcția avea să fie inaugurată în 1900 și dispunea la început de 20 de paturi.

Din această avere a mea mobilă și imobilă cuprinzându-se totalitatea bunurilor ce se vor găsi la încetarea mea din viață, din libera mea voință las o parte soției mele Ana Gh. Constantinescu născută Ioniță Petroșeanu pentru care am o deosebită afecțiune, iar altă parte o consacru la opere de binefacere pentru Orașul în care am trăit și în care m-am bucurat de stima concetățenilor mei

(…) toate aceste imobile la literile a,b,f,g și h – care imobile le va administra și închiria prin licitație publică, iar suma rezultată o va întrebuința numai pentru întreținerea neîntreruptă a spitalului cu 20 de paturi, cu bolnavi și cheltuielile necesare fără a i se schimba destinațiunea și cu obligațiunile arătate mai jos.

(fragment din testamentul lui Gheorghe Constantinescu)

Nu este certă data la care Gheorghe Constantinescu își redacta testamentul, însă cu siguranță se întâmpla undeva înainte de Primul Război Mondial. Dacă în timpul vieții sale, Constantinescu s-a ocupat și de întreținerea instituției, după moartea sa își dorea ca spitalul să intre în administrarea Primăriei, iar restul averii sale (moșii, via și prăvăliile) să fie utilizate pentru a genera venitul necesar acoperirii (parțiale, dacă nu totale) necesarului pentru activitatea spitalicească (salariile doctorilor, cheltuielile de îngrijire a bolnavilor, mâncare, medicamente, etc). Cerea totuși ca nepotul său, Hristodor Constantinescu (foarte probabil fiul fratelui său), să fie consultat în tot ceea ce privește activitatea spitalului, din momentul în care băiatul va ajunge la vârsta maturității, și să primească un salariu ca membru al administrației instituției.

Corpul sudic – 2015/2016

În perioada interbelică, spitalul „Gheorghe și Ana Constantinescu” a trecut printr-un proces de modernizare, capacitatea sa fiind mărită la 50 de paturi. Localul deservea circa III sanitară a Ploieștilor (partea de sud-est), spațiu delimitat de Bulevard la vest, de strada Mihai Bravu la nord și de marginile urbei pe celelalte două laturi. Afectat de bombardamentele din 1944, când multe din imobilele din jur au fost incendiate (frumosul palat al Liceului de fete „Despina Doamna”, aflat la două case de spital, avea să fi complet distrus de flăcări), spitalul și-a continuat activitatea, devenind maternitatea orașului, o funcție pe care o avea parțial încă din anii interbelici. Regimul comunist l-a redenumit drept spitalul unificat „Donca Simo”, pentru a o comemora pe o comunistă din anii `30, condamnată alături de Ana Pauker în 1936 la Craiova. Simo avea să moară în timpul detenției, iar după 1945 a fost transformată în erou al comuniștilor român, al căror pantheon era plin de ilustre locuri goale.

În presa epocii, regimul se lăuda cu construcția unei noi aripi (cea nordică/partea stângă), dar, la fel ca în alte cazuri, era vorba doar de construirea unui etaj sau de renovarea imobilului.

Corpul nordic – 1957

În perioada Ceaușescu, în urma măririi numărului de locuitori ai orașului Ploiești, dar și a decretului din 1966 prin care avortul era interzis, numărul de nașteri a crescut, iar vechiul local de pe Bunavestire (redenumită în anii comunismului strada Karl Marx) a devenit neîncăpător, astfel că în anii `80 a fost construită noua maternitate, de pe strada Mihai Bravu, din cartierul omonim. În clădirile ridicate de soții Constantinescu au fost mutate alte secții ale spitalului județean.

Acest spital va purta numele de GHEORGHE ȘI ANA CONSTANTINESCU cuvinte ce se vor scrie pe frontispiciul acestui spital, așezându-se bustul meu și al soției mele în marmoră sau în bronz în salonul de onoare al acestui spital

(fragment din testamentul lui Gheorghe Constantinescu)

Undeva după 2008-2009, spitalul a trecut printr-un proces de reabilitare. La corpul nordic (cel din stânga, dinspre fostul Palat al Pionierilor) au avut loc lucrări de modernizare: s-au schimbat geamurile, a fost reparat acoperișul, fațada a fost văruită, etc. După încheierea lucrărilor, numele soților Constantinescu (dispărut probabil după 1945) nu a fost repus deasupra intrării în spital. Nu că acesta ar fi fost motivul, dar locul era deja ocupat de un banner care anunța numele unui politician local care patronase lucrările de reabilitare, bineînțeles, din bani publici.

Corpul nordic – 2009

Corpul nordic – 2009

Corpul nordic – 2009

În prezent, corpul sudic trece printr-o serie de prefaceri. Lucrări de modernizare sunt, fără îndoială, necesare. Imaginile arată ziduri dispărute, geamuri goale și o priveliște deloc optimistă. Fațada, măcar, stă în picioare. Însă numele lui Gheorghe și Ana Constantinescu zac în continuare prin cărți și arhive, departe de intrarea în spitalul pe care cei doi, din propriul buzunar, l-au ridicat pentru ploieșteni.