Cum s-a sărbătorit Crăciunul la Ploiești în ultimii 100 de ani

Sărbătorile de iarnă au fost mereu un moment special în comunitatea ploieșteană. Indiferent că era vorba de Nașterea Domnului, de Moș Crăciun ori de Moș Gerilă sau de Orășelul Copiilor, aceste zile animau viața locuitorilor urbei, fiind un motiv de bucurie pentru copii. Importanța acestei perioade a rămas constantă în mentalul comunității, însă modul în care erau definite sărbătorile și celebrarea lor s-au tot schimbat în ultima sută de ani.

Până la primul Război Mondial, sărbătorile de iarnă gravitau aproape în întregime în jurul bisericilor din mahalalele ploieștene. În zilele ce precedau Nașterea Domnului, copiii mergeau cu colindul pe străzile din vecinătate, precum și la casele unor persoane de vază ale localității – profesori, comercianți ori politicieni. Invariabil, de Crăciun oamenii se reuneau la bisericile din toate colțurile orașului, iar coruri – mai mult mult sau mai puțin organizate – cântau colinde.

„Marea Fabrică de Bonbone” se afla în Piața Unirii, lângă Palatul Primăriei și era unul dintre locurile de unde ploieștenii cumpărau dulciuri

Cu toate că serbările școlare începuseră să aibă loc încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, acestea aveau să capete importanță în perioada interbelică. Erau renumite în epocă serbările din amfiteatrele liceelor (acolo unde existau) ori din sălile de spectacol din localitate, susținute de băieții de la „Petru si Pavel” sau de fetele de la „Despina Doamna”. Spectacolele aveau rolul de a marca importanța instituției de învățământ pe plan local și a bunei pregătiri a elevilor (ori elevelor) și, de multe ori, aveau și scop caritabil. Serbările cuprindeau cântece, poezii și scenete, la modă fiind Irozii și Vicleimul, scurte piese de teatru care îmbinau tradiția populară cu elemente din slujbele bisericești.

Copii cu steaua – ilustrație dintr-o revistă ploieșteană din 1935

În perioada interbelică, de Crăciun copiii primeau bomboane, ciocolată, jeleuri, marțipan ori fel de fel de prăjituri, toate cumpărate de la cofetăriile din Piața Unirii ori de pe Franceză, acel „Corso” al Ploieștilor. Tot pe Franceză, prin anii ’30, a apărut și moda lui Moș Crăciun, care asculta dorințele copiilor și le promitea că vor primi măcar o parte din jucăriile visate. În fapt, Moșul făcea reclamă unui magazin de articole pentru copii, iar una dintre puținele mărturii ale acestei incipiente campanii de publicitate o regăsim la istoricul Paul Popescu:

Eram în clasa a II-a primară, în decembrie 1935 și, deși înțelesesem cum stau lucrurile, nu voiam să renunț la Moș Crăciun și din considerente de ordin sentimental, dar și din interese materiale… Eram, într-o seară, pe Franceză, cu tata, când am văzut un Moș Crăciun, foarte bine deghizat și care vorbea frumos, ca un om educat, sfătos, dar corect. În jurul lui erau vreo 8-10 copii și vreo 3-4 adulți, cu care vorbise pana atunci, dar care nu se îndurau să plece. Ne-a văzut, ne-a făcut semn să ne apropiem și a început să vorbească cu mine.
„Cum te cheamă, băiețaș frumos ?… Paul, frumos nume și zici că ești în clasa a II-a și ai 10 pe linie… bravo!, Da` cuminte ești ?… Așa, așa, bine… Atunci, ia spune moșului ce daruri ți-ai dori”. M-am pornit să înșir pe nerăsuflate, începând cu „un tanc italian” (era pe vremea războiului din Abisinia), nu știu câte lucrușoare, până când moșul m-a oprit – <<Stai, stai așa băiețaș, cum crezi că aș ține minte toate câte mi le spui? Și pe urmă, dacă fiecare copil ar cere atâtea, unde ar mai avea loc în sacii mei? Uite cum facem… Ia cartonașul ăsta. Zici că știi să scrii… Scrie frumos numele tău și adresa și apoi scrie două jucării pe care ți le dorești cel mai mult. Dacă mai ai frați, scrie și pentru ei la fel… pe dosul cartonului este tipărit locul unde tăticul tău, dacă-l rogi frumos, o să aducă acest cartonaș, la magazinul „Paradisul copiilor”, acolo le strânge și mi le da mie…>>. Am primit și tancul „italian” și elefantul „care merge” și jocul „Hipodrom”. (sursă: Memoria Zidurilor / Ziarul Prahova)

Orășelul copiilor – fotografiat seara – 1954

După război, lucrurile au început să se schimbe din cauza instaurării regimului comunist. Însemnătatea religioasă a sărbătorilor de iarnă a fost înlăturată din discursul public, iar Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă. Dar anii ’50 aveau să aducă un nou element care astăzi este o tradiție când vorbim de luna decembrie: Orășelul Copiilor. Acesta era organizat în fiecare an în centrul orașului, în fața Palatului Primăriei, în zona unde astăzi este strada C. Gherea și parcul cu bustul lui I.G. Duca. În mijlocul orășelului era bradul înalt de aproape 5 metri, decorat și iluminat, iar în jurul său erau căsuțe de lemn, unde se găseau dulciuri, jucării și cărți. Distracțiile erau ceva mai „cuminți” decât cele de astăzi: copiii putea să își facă poze într-un decor de iarnă, cu sanie și cu vată pe post de zăpadă, ori să vadă scurte piese de teatru de păpuși puse în scenă de teatrul Ciufulici din Ploiești.

Bradul și panoul cu desene animate din Orășelul Copiilor – 1957

„Toba” unde se vindeau cărți și reviste (stânga) și reclamă la Teatrul de Păpuși (dreapta) – Orășelul Copiilor – 1957

Orășelul Copiilor: „Ciuperca” unde se vindeau dulciuri și una dintre căsuțele cu distracții pentru cei mici

După 1989, sărbătorile de iarnă au recuperat câte puțin din modul în care erau celebrate în trecut. Serbările școlare au început să aibă loc în sălile de spectacol (în anii ’90 sala teatrului de păpuși fiind cea mai căutată), dar nu mai aveau fastul și complexitatea din interbelic și, în plus, nu erau deschise către public, ci mai degrabă erau evenimente private ale instituțiilor de învățământ. Bisericile au revenit în viața publică, fără însă a mai coagula mahalalele (devenite acum cartiere) la fel cum o făceau cu aproape un veac înainte. Colindătorii – unii mai organizații, unii adunați în pripă, pe voci și câteodată cu chitări ori instrumente muzicale populare – erau foarte activi de la Moș Nicolae (unii începeau chiar de la 1 decembrie) și până în Ajunul Crăciunului. Totuși, de pe la mijlocul anilor 2000 numărul copiilor care mergeau cu colindul a început să scadă, tradiția reducându-se, din păcate, de multe ori, la o dimensiune comercială. Orășelul Copiilor a continuat să existe, ba chiar dezvoltându-se în anii ’90-2000 și îmbogățindu-se cu fel de fel de noi atracții – ciocanul, mașinuțele electrice, trenulețul, pierzându-și însă atractivitatea după mijlocul anilor 2000, odată cu apariția altor moduri de distracție. Mai mult de atât, și-a schimbat de mai multe ori locația: parcul Toma T. Socolescu din fața Halelor, sala Sporturilor, parcul Aurora din vestul orașului sau Parcul Nord din apropierea complexului Mare.

Orășelul Copiilor la Sala Sporturilor (sursă: ziare.com)

Sărbătorile de iarnă s-au schimbat mereu, purtând amprenta epocilor pe care le traversau. Dar, în ciuda tuturor greutăților ori a neajunsurilor, ceva a rămas la fel: emoția celor mici în așteptarea cadourilor și bucuria descoperirii lor.