Anii 50 au reprezentat pentru arhitectura din România o perioadă de tranziție, de la stilurile neo-românesc și modernist practicate în interbelic, la stalinismul și funcționalismul care reflectau noile realități politice ale epocii. În cazul Ploieștiului, acei ani au însemnat o perioadă dificilă: orașul își revenea după trauma războiului ale cărui urme încă puteau fi văzute pe multe străzi, iar regimul comunist pornise o refacere a industriei care presupunea un aflux masiv de populație. În plus, puterea de la București încerca să își impună viziunea nu numai în cultură sau viață cotidiană, ci și în arhitectură și urbanism, orașele urmând să copieze modelul sovietic. Așa că în tot acest context destul de complicat, clădirile ploieștene ce au fost ridicate în anii 50 se supun noilor stiluri arhitecturale, însă unele dintre ele conțin și reminiscențe ale arhitecturii interbelice (în fond, majoritatea arhitecților activi în primii ani ai comunismului lucraseră și în anii 30).
Așadar, să vedem care ar fi cele mai interesante 10 clădiri construite în Ploiești în anii 50 – bineînțeles, topul este unul subiectiv:
Locul 10 – Laboratorul regional pentru controlul semințelor
Strada Praga își păstrează, în bună măsură, aspectul din perioada interbelică: de-o parte și de-a alta sunt case vechi, tipice pentru o zonă semicentrală (o descriere a arterei a fost publicată de Marius Bâzu în volumul „Case, străzi și oameni din Ploieștiul de altădată”). Într-un loc liber de pe latura nordică, nu departe de Casa de Asigurări ridicată în anii 30, a fost construit în 1956 Laboratorul regional pentru controlul semințelor. Imobilul depășește ușor înălțimea medie a caselor, fără însă a face notă discordantă cu celelalte clădiri din jur, și impresionează prin accesul atipic, datorat parterului înalt. În interiorul său au funcționat diferite laboratoare (de determinare a umidității, de analiză a purității și a dăunătorilor, două săli de germinație, sală de vegetație etc), precum și Inspectoratul teritorial de carantină fitosanitară.
Locul 9 – Blocul TCR
Pe strada Sitarului (în epocă Ion Fonaghi, numită în amintirea comunistului român care a trăit în anii 20) a fost ridicat în 1957 un bloc pentru salariații întreprinderii TCR Ploiești. Imobilul are 12 apartamente cu două, respectiv trei camere. În prezent, simetria inițială a fațadei a fost alterată, însă se pot distinge elementele care individualizează proiectul: casa scării luminată naturală și arcadele parterului înalt.
Locul 8 – Căminul Uzinei 1 Mai
Pe locul unde, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, a funcționat Comandamentul Militar German (o poză cu vechea clădire puteți găsi în albumul „Ploiești în al Doilea Război Mondial. Ploiești during World War Two”), a fost construit în 1954 masivul cămin al Uzinei 1 Mai. Cele 170 de camere puteau găzdui peste 600 de oameni care beneficiau de cantină, club și bibliotecă. Clădirea își păstrează și astăzi decorațiunile originale de pe fațadă.
Locul 7 – Blocul muncitoresc de pe strada Romană
După ce în perioada interbelică fusese denumită strada I.G.Duca, Calea Romană devenise în perioada comunistă strada Vasile Roaită (în amintirea muncitorului care ar fi sunat alarma în timpul grevelor din februarie 1933 și ar fi fost împușcat de armata trimisă să pacifice atelierele ceferiste). În 1959 a fost dat în folosință blocul de pe strada Vasile Roaită, aflat în continuarea fostului Hotel Carol (astăzi înlocuit de aripa sudică a Palatului Telefoanelor). Blocul se înscrie fidel în tiparul arhitectural al anilor 50: o fațadă simplă, iar apartamentele sunt decente, dar fără balcon.
Locul 6 – Blocurile de pe strada Topârceanu
În 1957, autoritățile comuniste au demarat un proiect coerent și atipic pentru vremea respectivă. Coerent pentru că pe întreaga latură sudică a străzii G. Topârceanu (care face legătura între străzile Alexandru Vlahuță și doctor Toma Ionescu) a fost ridicat același tip de bloc, la scară umană (P+2 etaje+mansardă). Atipic, pentru că o parte din blocuri au fost construite cu ajutorul unor împrumuturi date de stat, fiind de la bun început proprietate privată (într-o vreme în care noii locatari erau chiriași ai statului). Altele au fost însă ale unor uzine, iar apartamentele erau destinate salariaților.
Locul 5 – Poșta centrală
„Noul Palat al P.T.T.R.” (adică Poștă, Telefon, Telegraf, Radio) – așa era descrisă clădirea pe care astăzi ploieștenii o cunosc drept Poșta Mare sau Poșta Centrală. Clădirea a fost ridicată în 1958 pe locul unde fuseseră o casă în stil eclectic francez, folosită în 1941 pentru încartiruirea soldaților germani, și o elegantă clădire cu cupolă, pe colțul dinspre actuala stradă jurnalist Gabi Dobre (am scris mai demult un articol pe această temă). Interesant este că noua construcție a fost realizată după planurile lui Enrio Fanciotti, de formație compozitor și muzician.
Locul 4 – Casa de pe strada Stadionului
Peste drum de biserica Sfântul Nicolae Nou a fost construită în 1956 o clădire interesantă cu patru apartamente. Stilul sobru, balcoanele de la etaj și decorațiunile minimaliste ar putea lăsa senzația că imobilul a fost construit în anii 30, și nu două decenii mai târziu. Este, în opinia mea, unul dintre exemplele arhitecturii de bun gust care încă se mai practica în primii ani ai comunismului.
Locul 3 – Cvartalul Mihai Eminescu
Am întâlnit de multe ori percepția că blocurile roșii din cvartalul Mihai Eminescu, de pe strada omonimă, ar fi fost construite pentru ofițerii Armatei Roșii. Este o informație eronată, deoarece clădirile au fost ridicate în 1958 (anul în care Armata Roșie s-a retras de pe teritoriul României), fiind de la bun început blocuri muncitorești. A fost unul dintre proiectele urbanistice de amploare ale deceniului, iar ceea ce mi se pare cu adevărat interesant este că planificare lor, ca blocuri cu incintă, având accesul din strada Eminescu, continuă concepția interbelică de dezvoltare a zonei, bineînțeles, la o scară ceva mai mare. Chiar dacă astăzi o parte din blocuri sunt anvelopate, aspectul inițial se păstrează parțial și poate fi observat cu ușurință.
Locul 2 – Blocul Institutului de Proiectare Schele și Rafinării
Trecem Bulevardul Independenței și ajungem pe strada Hașdeu, unde, între minunatele vile art-deco interbelice a fost construit în 1956 blocul Institutului de Proiectare Schele și Rafinării. Blocul are o fațadă de cărămidă aparentă, iar tratarea diferențiată a clădirii (zona centrală retrasă de la stradă) oferă o oarecare monumentalitate. Din fericire, se păstrează aspectul original al blocului, inclusiv decorațiunile de la nivelul balcoanelor și al coloanelor de la ultimul etaj.
Locul 1 – Blocurile de pe strada Doftanei
În perioada comunistă se numea Doftanei (în amintirea închisorii prahovene unde în anii 30 fuseseră încarcerați deținuții comuniști), iar acum a revenit la denumirea originală: strada Tache Ionescu. Pe latura sa sudică a fost ridicat în 1959 un bloc cu patru scări (a treia fiind, de fapt, ultima construită, din cauza întârzierii de a expropria casa unui polonez) pentru salariații mai multor uzine precum Carotaj sau 1 Mai. Este una dintre clădirile ridicate în anii 50 unde influența arhitecturii interbelice este foarte prezentă: apartamente generoase, cu camere înalte, iar fațada păstrează influența modernismului de dinaintea războiului. În plus, cele patru scări ale blocului urmează linia trasată pe strada Tache Ionescu de către Banca Creditul Prahovei, atât ca înălțime, cât și ca raportare la stradă. O descriere a vieții în acest bloc puteți în capitolul „Orașul pe care nu am încetat să îl visez” din volumul mai sus amintit:
Totul era nou și curat. Mirosea așa frumos a var proaspăt și a vopsea care încă nu se uscase complet. Și era vară, și era senin și cald! Față de cocioaba în care am stat, ne simțeam deodată într-un palat. Ridicat pentru personalul de la Întreprinderea Carotaj și de la Uzina „1 Mai”, blocul avea un parter înalt, patru etaje cu câte trei apartamente și un al cincilea nivel unde erau două garsoniere și terasa blocului, de unde se vedea centrul și până departe în bariera Câmpinii, iar în zilele senine se vedeau dealurile și munții. Subsolul era bine gândit: într-o parte erau boxele fiecărui apartament, iar în partea opusă erau uscătoria și centrala de bloc, cu un cazan imens, cu țevi, robinete și fel de fel de instrumente de măsurat presiunea.
Acestea sunt, în opinia mea, cele mai interesante 10 clădiri ploieștene ridicate în anii 50. Ești de acord cu lista de mai sus? Ce alte clădiri crezi că ar fi trebuit incluse?
Felicitării Lucian pentru acest articol !
El corectează prin informații noi capitolul corespunzător din „Marea Carte a Ploieștilor”, vol 2..
Anii 1950-1958 sunt anii mei de armată și de studenție și nu prea urmăream . ce se construiau în Ploiești.
În anii III și IV din anii facultății vara am făcut practică la Uzina 1 Mai , în care am participat la construirea unei Hale moderne de modelărie și la castelul mare de depozitarea a apei, dar și la construire clădirii noi de la Institutul Petrochim, lângă Cablul Românesc (vezi ” Omul și anii lui”,p..173.)
Revenind la articolul de mai sus, pentru blocurile de pe fosta stradă Doftana există proiect de execuție la ing. G. Burcău. Scuarele din centrul cartierului Eminescu și din .Vlahuță a fost executate , în anul 1958, de IOCR,, eu fiind șef de șantier. Merită a fi menționate și blocurile realizate pe amplasamentul fostului Parc Pistol, amplasat vizavi de fosta Școală de Meserii, architect Toma N. Socolescu,,azi sediu ADP.
..
Foarte interesant colajul! Iar cladirile sunt semnificative perioadei in cauza. Mi-am revazut stada si blocul in care am copilarit, Str Toparceanu! Deasemenea imi aduc aminte cu nostalgie dar si ceva mandrie in suflet cum ca si tatal meu a contribuit la proiectarea unora dintre aceste frumoase cladiri de referinta, fiind inginer proiectant in costructii civile si industriale IPIP (vezi Blocul IPIP str George Toparceanu si Blocul Doftanei, doar doua edificii despre care am eu am cunostinta). Multumesc penrtru postare si FELICITARI!
Blocurile muncitorești construite de sovom petrol(raf.3 teleajen)din str.Mihai Bravu nr 159-161.Construite în perioada 1954-1956
Un material bine documentat, inspirat pus în pagină. Felicitări autorului.
Bravo pentru articol!
.
As adauga blocurile cu incinta din Vasile Lupu / strada Mandra (gard in gard cu Scoala 2), parter si etaj, gradini, rond de flori – un rai pana la regandirea pietei din fata Catedralei Sf, Ioan ; in epoca, la Bulevard, erau “lipscanarii”, intre Vasile Lupu si Elena Doamna, dar si Cinema Victoria, magazinul de legume-fructe AGEVACOOP, etc.
Sustin ideea cu blocurile Pistol.
In ce priveste blocurile de pe strada Eminescu, ele sunt specifice unui tip de urbanism din acea perioada, din care face parte si cartierul de blocuri “rusesti”, din Bucuresti, din apropierea Stadionului National. Acest tip de cartier de blocuri, cu ganguri a intrare si cu spatiu verde interior, era inceputul colectivizarii in Romania socialista. Blocurile sunt scunde, cu camere inalte si cu acoperisuri in ape, spre deosebire de ce va urma. Un cartier asemanator s poate gasi in Ploiesti intre strada B.P. Hasdeu si liceul Victor Slavescu (strada Libelulei, dupa cum indica Google Maps).