Vizavi era Hotelul Central, apoi un mic bloc interbelic în care erau niște birouri ale partidului comunist și care a fost destul de afectat la cutremurul din 1977, fiind demolat, iar după era Hotelul „Turist”. Imediat după hotel, mai există și astăzi, dar destul de puțin îngrijită și ascunsă de-o clădire modernă, este o vilă interbelică în care era Uniunea Tineretului Muncitoresc. Iar două numere mai încolo, spre vest, este casa lui Vasile Coaforul, foarte renumit printre doamnele din Ploiești, sau casa cu pitici, cum îi mai ziceau unii, datorită statuetelor din ipsos frumos colorate, sub formă de pitici. Vila asta a lui Vasile Coaforul avea etaj, iar jos, la intrare, un balcon ce dădea în fața unei grădini foarte frumoase. Aici ne strângeam noi, toate fetele din bloc, alături de cele două fiice ale lui Vasile și făceam spectacole. Stăteam în balconul acela ca spectatori, iar apoi fiecare dintre noi dădea câte o reprezentație în spațiul dinspre gradină. Una dansa, alta spunea o poezie, alta cânta la vreun instrument sau cu vocea, fiecare la ce se pricepea. Acolo, la sfârșitul anilor ’60 – începutul anilor ’70, pot spune că a fost una dintre sălile de spectacol „underground” ale Ploieștilor.
(Ica Dinu – Orașul pe care nu am încetat să-l visez)
