La începutul anului trecut am achiziționat o fotografie de 6/9 cm, pe care, atunci când am descoperit-o, am știut că va fi subiectul unei investigații istorice. După câteva săptămâni, era inventariată, scanată și intra în colecția Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană, având cota FD-13-1. Iar acum avem ocazia să analizăm câteva dintre detalii acestei poze.
Mai înainte de toate, o contextualizare: fotograful a fost, cel mai probabil, unul dintre miile de soldați germani care au fost staționați la Ploiești în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fascinați de o lume destul de pestriță și de diferită de ceea ce cunoșteau în Reich sau în majoritatea teritoriilor ocupate din vestul și nordul Europei, dar și înarmați cu numeroase aparate de fotografiat personale, aceștia au surprins numeroase aspecte ale vieții cotidiene ploieștene de la începutul anilor `40. Sunt câteva subiecte recurente: mărginașii urbei, lustragii din centru ori enormele rezervoare de combustibil. Vederile panoramice sunt ceva mai rare, dar fiecare dintre ele surprinde o multitudine de detalii foarte utile în recompunerea vizuală a orașului de dinainte de devastatoarele bombardamente.
Iar fotografia din colecția AEDU nu face excepție. Cel mai probabil, imaginea a fost luată de militarul german din tribuna veche a stadionului municipal (denumirea inițială de stadionul „Regele Carol al II-lea” fusese înlăturată, iar până la „Petrolul” și „Ilie Oană” mai aveau să se scurgă mulți ani), spre mahalaua Sfânta Vineri (precizez încă o dată: termenul de „mahala” nu avea nimic peiorativ în epocă, ci dimpotrivă, puncta identitatea unor comunități constituite în jurul bisericilor omonime).
Iar acum, să trecem la investigarea propriu-zisă a unei părți din fotografie.
În stânga se poate vedea turnul vilei de inspirație neo-românească de pe strada Poștei, numărul 11-13. Clădirea a fost ridicată în perioada interbelică de către renumitul avocat Ion Georgescu-Obrocea, fost primar al Ploieștilor în 1921-1922 și 1926-1929 și o vreme și profesor la Liceul de băieți Sfinții Petru și Pavel din oraș (al cărui absolvent și era). 
Georgescu-Obrocea a fost un împătimit al politicii, fiind, de-a lungul consistentei sale activități, membru în destul de multe partide: mai întâi s-a înscris la conservatori, apoi a trecut la facțiunea lui Take Ionescu, după război l-a urmat pe Averescu în Partidul Poporului, ajungând, în cele din urmă, la național-țărăniști.
Din fericire, clădirea există și astăzi, având în ultimele decenii diferite funcționalități, o lungă vreme fiind restaurant și bar.
În prim-plan, se distinge un acoperiș amplu al unei clădiri nu foarte înaltă.
Mai ales pentru cineva care a învățat acolo, detaliul este inconfundabil: vechea școală Scorțeanu de pe strada Alexandru al II-lea, actualmente localul mic, de pe strada Stadionului, al Școlii „Sfânta Vineri”. Clădirea a fost construită în 1905 de Zoe Scorțeanu în amintirea fiul său, Alexandru Scorțeanu, fiind ridicată după planurile arhitectului Cristofi Cerchez.
Puțin mai la dreapta, în plan depărtat, se zărește o clădire masivă, finalizată – nu este altceva decât Policlinica Praga, imobil cu destinație medicală ridicat chiar în 1939/1940.
În fața sa se poate distinge, destul de clar, un imobil în construcție.
Este vorba, bineînțeles de blocuțelul de pe strada Praga, numărul 14, al cărui arhitect din păcate este (încă) necunoscut, dar ale cărui detalii arhitecturale de inspirație mediteraneană îl fac să fie o prezență aparte în peisajul urban ploieștean. Din păcate, în ultimii ani, fațada clădirii a fost modificată prin anvelopare termică, iar aspectul original a fost substanțial alterat.
Lângă policlinica Praga se poate distinge o altă clădire masivă: Palatul Casei de Asigurări de Sănătate.
Conform Monografiei coordonată de Sevastos, în 1937, imobilul ar fi fost deja finalizat, însă fotografia surprinde schele de construcții atașate fațadei.
Singura ipoteză este că palatul fusese afectat de cutremurul din noiembrie 1940, iar la momentul fotografierii se afla într-un proces de consolidare și reparare.
În depărtare se văd destul de bine două clădiri masive care mai există și astăzi și care sunt puncte majore în patrimoniul istoric al Ploieștilor.
Primul este Biserica Sfânta Vineri, ridicată, în forma actuală, între 1875-1880 după planurile lui Toma N. Socolescu (tatăl lui Toma T. Socolescu) și care, de aproape două decenii, se află într-un amplu proiect de consolidare și alte lucrări (nu foarte ușor, dar se poate distinge, spre exemplu, faptul că imobilul nu avea, spre exemplu, tricolorul vopsit sub cupola principală, așa cum este de câțiva ani).
Biserica Sfânta Vineri în prezent
Iar ceva mai departe, este Palatul Școalelor Comerciale, actual sediu al Colegiului Național „Ion Luca Caragiale”. La fel ca în poza de la pagina 70 a albumului bilingv român-englez „Ploiești în Al Doilea Război Mondial. Ploiești during World War Two”, se poate observa foarte bine crucea roșie vopsită pe acoperișul impozantei clădiri. Mitul urban spune că datorită acestui semn nu a fost bombardată clădirea, însă, în realitate, soarta sa a ținut mai degrabă de noroc. Ambele clădiri sunt puncte importante ale turului istoric „Plăcerile Ploieștilor și alte istorii de altădată” (următoarea ediție va avea loc sâmbătă, 22 august, iar detalii despre înscriere puteți regăsi aici).
Aceasta a fost investigația unei părți a fotografiei din colecția AEDU ce surprinde Ploieștii lui 1941. Dacă aveți fotografii de familiei, documente sau orice alte obiecte legate de istoria orașului Ploiești pe care doriți să le donați (sau să le vindeți) pentru constituirea celei importante arhive de istorie locală, vă așteptăm mesajul dumneavoastră la contact@DezvoltareUrbana.org sau pe Facebook.
Preluarea articolului de către mass-media se poate face în limita a maximum 300 de caractere (cu tot cu spații) și o imagine, cu link activ către această postare.
