La cârciuma lu` Baciu

În 1943, locuitorii din mahalaua Sfântul Haralambie erau foarte indignați de o situație care contravenea regulilor de apărare pasivă pe care toți ploieștenii ar fi trebuit să le respecte. Pe strada Mărășești, funcționa cârciuma lui Ioan Baciu. Nu existența ei îi supăra pe vecini, ci faptul că era deschisă până dimineața, cu toate că ar fi trebuit să se închidă la ora 22:00, conform regulamentului de funcționare al bodegilor și restaurantelor impus de vremurile grele de război. În plus, locuitorii din zonă erau deranjați de muzica ce nu înceta până în zori și de chiotele de bucurie ale petrecăreților. Unde mai pui că în tot acest timp, o parte din bărbații orașului erau în prima linie, pe frontul din Rusia Sovietică. Bieții oameni s-ar fi plâns gardianului de post, care avea responsabilitatea să supravegheze acea parte a mahalalei Sfântul Haralambie, însă acesta „este în permanență beat așa că nu le spune nimic, mai primind și sume de bani”.

Cum cu gardianul nu se puteau înțelege, oamenii au făcut plângere la Chestura Poliției Ploiești. O dată, de două ori, de trei ori. Într-un final, un comisar a preluat sesizarea, urmând să soluționeze cazul. Dar surpriză: bunăvoința și indulgența sa au fost cumpărate, iar cazul a fost mușamalizat. Cârciuma lui Baciu putea să funcționeze în continuare!

Ploieștenii însă nu s-au lăsat și au făcut o nouă reclamație, de data aceasta cazul ajungând în atenția șefului Chesturii Ploiești, maiorul Cichindel. Am uitat însă să menționez un aspect esențial al poveștii: în nota din arhiva inspectoratului de poliție se afirmă că „soția cârciumarului întreține relații intime cu șoferul mecanic Gheorghe Mingot” care avea un atelier auto în apropierea bogedii. Coincidență sau nu, acest mecanic Mingot s-ar fi prezentat într-o zi la biroul lui Cichindel, „promițându-i orice numai să nu-l interneze în lagăr pe cârciumarul Baciu”. Raportul menționează sec: „d-l chestor i-ar fi spus să-i repare mașina”.

Nu știu dacă Mingot a mai ajuns să-i repare sau nu mașina maiorului Cichindel. Cert este că întors de la audiența avută la chestură, mecanicul s-a dus direct la soțul iubitei sale și i-a spus că îl scapă de pedeapsă, dar că reparația automobilului nu este gratis, ci îl va costa pe cârciumar 30.000 de lei. Nu este totuși un preț uriaș. Cu banii aceștia, mecanicul Mingot și-ar fi putut lua vreo 8-9 perechi de pantofi sau vreo 3 costume de calitate ori vreo 10 cămăși.

În acest punct, toată lumea era fericită: cârciumarul Baciu scăpa de închisoare și putea să își continue afacerea, maiorul Cichindel se bucura de o mașină reparată, mecanicul Mingot câștiga niște bani frumoși, iar doamna Baciu rămânea și cu soț și cu amant. Exista însă o excepție: locuitorii din apropierea bodegii. Exasperați de spiritul balcanico-bizantin al autorităților, ploieștenii adresau o petiție către Președinția Consiliului de Miniștri, „deoarece cu Chestura Poliției Ploiești nu pot face nimica”. Foarte probabil, reclamația lor nu a fost citită de către mareșalul Ion Antonescu, președintele guvernului. În schimb, persoana de la București care s-a ocupat de caz a găsit că cel mai bun lucru ar fi să trimită reclamația tocmai Chesturii din Ploiești pentru a o rezolva! Și pentru a nu crea neplăceri, a cerut ca partea implicarea maiorului Cichindel să fie eliminată.

Arhivele nu mai păstrează restul poveștii. Însă probabil totul s-a topit în vâltoarea războiului. Cererea a analizată la București pe 26 iulie 1943, într-o zi de luni, iar marți, pe 27 iulie, a fost trimisă către Ploiești. Nici mecanicul Mingot, nici cârciumarul Baciu și nici maiorul Cichindel nu știau că în acele zile sute de aviatori americani se pregăteau în nordul Africii pentru o misiune temerară de bombardament. În ultima zi a acelei săptămâni, pe 1 august 1943, orașul Ploiești era răvășit de „Valul nimicitor” al celor 163 de avioane aliate care au atacat la foarte joasă înălțime rafinăriile din jurul urbei. Orașul ieșea din istoria sa liniștită, cu petreceri, iubiri, supărări și împăcări, și intra sub semnul unui război care avea să schimbe lumea pentru totdeauna.