Cimitirele militare sunt locuri ale memoriei, ce evocă sacrificiul unor oameni prinși, de multe ori fără voia lor, în vârtejul istoriei. Aceste locuri amintesc prezentului de bărbați care înainte să fie aruncați în luptă, au avut o viață ca oricare dintre noi – au zâmbit, au iubit, au plâns, au visat. Dar această memorie este una selectivă, mai ales atunci când intervine istoria cu nedreptățile și ironiile sale.
Planul pentru amenajarea cimitirului „Eroilor prahoveni”
Acest joc al trecutului a lăsat o amprentă în orașului Ploiești, în partea de nord a sa, la ieșirea spre Valea Prahovei. Până spre mijlocul secolului al XIX-lea, spațiul era ocupat de păduri care au dispărut odată cu extinderea așezării și lungirea Căii Câmpinii, ceea ce astăzi este bulevardul Republicii. Au început să apară case având grădini largi, mici ateliere, diverse fabrici și rafinării. La începutul lui 1941, Primăria Municipiului Ploiești începe să discute cu Așezământul național „Regina Maria” pentru cultul eroilor despre posibilitatea realizării unui cimitir de onoare pentru soldații prahoveni. La acea vreme exista un cimitir al eroilor, dar se afla la periferia orașului, adiacent cimitirului civil „Bolovani”. Planul autorităților era crearea unui cimitir al eroilor mai ușor accesibil și care să fie centrat în jurul unui mausoleu ce urma să fie construit. Locul ales a fost în zona de nord, la ieșirea spre Câmpina, între strada Viișoara și bulevard, teren care era ocupat doar de câteva construcții ce puteau fi expropriate ușor.
Lucrările însă nu au mers conform planului, iar primăria a avut fonduri pentru cumpărarea a doar 12 din cele 16 proprietăți, restul urmând a fi achitate în anul următor. În contextul declanșării „cruciadei împotriva bolșevismului”, noul cimitir ar fi trebuit să păstreze memoria soldaților prahoveni care aveau să cadă pe frontul din est. Dar ce s-a întâmplat până în 1944 cu acest cimitir este neclar, cel mai probabil Primăria reușind să exproprieze tot terenul, dar ce este sigur este că nu au mai ridicat vreun mausoleu, așa cum prevedea planul inițial, și nici nu au creat un cimitir al eroilor români.
Împușcături pe Calea Câmpinii
„Erau tineri și amărâți” rememorează doamna M.R. care în august 1944 avea 9 ani și locuia pe una din străzile de pe cealaltă parte a Căii Câmpinii. „I-am văzut cum i-au dus acolo și i-au împușcat.” Femeia își aduce aminte cum într-una din zilele de după 23 august a văzut un grup de prizonieri germani escortați de soldați sovietici în locul recent curățat de clădiri, dintre bulevard și strada Viișoara, și executați. O astfel de amintire este puțin probabil să fie rodul unei erori de memorie (cu toate că ipoteza nu poate fi exclusă), dar cercetările din arhive nu au confirmat până acum această mărturie. Este o piesă incertă, dar care se potrivește perfect în puzzle-ul istoriei și al ironiilor sale.
Monumentul „eliberatorilor”
Ultima filă din această poveste s-a concretizat după finalul celui de-al Doilea Război Mondial, când România se afla sub ocupație sovietică, iar comuniștii preluaseră controlul Primăriei Municipiului Ploiești. La 23 august 1949 a avut loc dezvelirea monumentului din cimitirul eroilor sovietici aflat – unde altundeva? – între strada Viișoara și bulevard. Și astăzi, în mijlocul spațiului unde se află 60 de morminte, dintre care 48 sunt ale unor soldați necunoscuți, se înalță o coloană de marmură având steaua roșie în vârf, fiind un omagiu adus ”ostașilor sovietici căzuți în luptă pentru înfrângerea hitlerismului, pentru pacea și libertatea omenirii”, după cum stă înscris pe plăcile de marmură.
La ceremonia de dezvelire a monumentului eroilor sovietici, Ene Constantin, secretarul comitetului județean al Partidului Muncitoresc Român (fostul PCdR și viitorul PCR) afirma în fața asistenței: „desvelim astăzi, tovarăși, monumentul ostașilor sovietici căzuți eroic pe teritoriul județului nostru împotriva cotropitorilor germano-fasciști”. Pietrele mortuare ale soldaților identificați indică faptul că aceștia au murit în 1945, când frontul era departe granița de vest a României, implicit și de Ploiești.
În concluzie, locul unde trebuiau să fie îngropați soldații români căzuți pe frontul de est, ar fi fost executați militari germani, iar apoi a devenit cimitirul de onoare al ostașilor sovietici. Indiferent de cine au murit și cine sunt îngropați acolo, acea parcelă de teren reprezintă un omagiu adus unor oameni care au fost uciși în cel mai sângeros conflict global. Însă memoria acestui spațiu a fost aruncată în jocul timpului, al răsturnărilor de situației și al ironiei istorice.
Pana la urma nu se stie cu exactitate daca chiar sunt ingropati acolo militari sovietici….?
A functionat in Ploiesti vreun spital de campanie sovietic?
Nu am reușit să găsesc nicio informație clară dacă acolo sunt sau nu îngropați soldați sovietici. Cât despre spital de campanie, sunt foarte sceptic – în săptămânile ulterioare actului de 23 august mă îndoiesc, pentru că toate facilitățile medicale erau dispersate în județ, iar din septembrie încolo frontul era foarte departe de Ploiești.
Nu conteaza daca acolo sint sau nu ingropati soldati rusi.
Cimitirul este o insulta pentru Romania, pentru poporul roman.
Un cimitir sau monument inchinat slavei dusmanilor Romaniei.
Trebuie ras si facut un parc sau altceva util pe acel loc.
Cum este posibbil ca in 2016 sa mai existe acest cimitir ??? 🙁
pana la urma nu conteaza ca sunt sovietici,nemti sau romani.SUNT OAMENI ingropati acolo!si asta e tot ce conteaza!cimitirul are locul de odihna al unor oameni fortati, de niste guverne,sa lupte.
Excelent articol ! Felicitări Lucian!
Dacă în Ploiești s-a înființat un cimitir pentru eroii sovietici, aceștia trebuiau să aibă și un monument. S-a găsit locul potrivit la Păulești-Ph. În anul 1958 ,când trupele rusești se pregătea să plece din România, la Păulești s-a dărâmat Troița- Monument ridicată de Toma T Socolescu și s-a înlocuit cu un obelisc cu înscrisuri contradictorii și false. Am scris foarte mult despre această fărădelege, între anii 2012-2016. Nu m-au contrazis nici istoricii, nici ONCE, nici vreo altă instituție, toți tac atunci când le cer dovezi despre geneza acelui obelisc, considerat fără dovezi Monument al Eroilor comunității, chiar dacă pe el scrie „În amitirea eroilor români și sovietici care în august1944 si-au dat viața în lupta purtate în zona în zona Păulești…etc, etc. Sunt dovezi că trupele sovietice au sosit în Păulești, după ce armata română terminase luptele cu nemții. Cine are alte dovezi să le prezinte , vorbele și înscrisul unui anonim pe o placă de marmură
nu sunt dovezi !
Cel care este surprins în imagine “dezvelind monumentul” se numeşte Pâtă Nicolae (iată că şi istoria suferă dacă sunt ignorate diacriticele!), strungar la Concordia şi lăutar, o vreme primar al Ploieştilor
La inceputul anilor 70 inca mai erau in picioare doua (posibil trei) case amplasate intre cimitir si blocurile de pe Gloriei. Eram in scoala primara cand au fost demolate si am fost dusi sa facem “munca patriotica” — sa adunam caramizile si molozul.
Apoi, probabil ca sa impacam spiritele soldatilor cazuti, deranjate de lucrari, am fost dusi sa depunem si niste coroane de flori, cate un copil la fiecare piatra funerara.
Stiu ca “mi-a picat” una din pietrele fara nume dar cu multe stele, mi s-a parut asa de trist (trecusera pe atunci doar 30 de ani si iti mai puteai inchipui pe cineva care inca ii mai cauta) si in acelsi timp foarte straniu, cum sa fii ditai colonelul si sa nu te stie nimeni cum te cheama?
Terenul a ramas multa vreme viran si sterp, apoi cred ca s-a facut un teren de sport.
Respectivul ,,cimitir sovietic” este in prezent sub directa administratie a concernului LUK-OIL Romania , ei au in administratie si ingrijire acel mic careu care asa cum este trebuie sa ramana pentru aducerea aminte a epoci ,,rosii ”prin care am trecut !.Numai asa greselile stramosilor nostri nu se vor mai repeta in afara de asta avem pretentia ca suntem o tara ortodoxa in care mormintele de veci sunt respectate nu conteaza cine zace in ele.