Top 10 clădiri dispărute ale orașului Ploiești

Orașul Ploiești a pierdut nenumărate clădiri de-a lungul vremii. Unele dintre ele erau construcții modeste, altele erau imobile șubrede ori care îngreunau traficul. Au fost însă și clădiri a căror dispariție a lăsat Ploieștiul mai sărac și mai anost. Ne-am decis să facem un top 10 al acestor construcții ploieștene remarcabile pe care le mai putem admira astăzi numai în poze:

10. Casa Ilie Lumânărarul

Începutul anilor 2000 (sursă: Monumente Prahova)

A fost ridicată în prima jumătate a secolului XIX și era reprezentativă pentru tiparul caselor de negustori: la parter prăvălia și gangul de acces spre curtea din spate, iar la etaj locuința. În acest imobil a locuit pentru scurt timp, mai exact în anii copilăriei, Ion Luca Caragiale. Chiar dacă nu se remarca printr-o arhitectură spectaculoasă, imobilul era unul dintre ultimele exemple de arhitectură negustorească din Ploieștiul rural și balcanic. Cu timpul clădirea s-a degradat, iar prăbușirea ei în 2006 a fost efectul intereselor imobiliare, a neputinței unor instituții și a dezinteresului factorilor de decizie locali. În prezent, pe locul său se află un complex comercial.

9. Tribunalul vechi

A fost o clădire aflată peste drum de Casa Ergas Mamaciu (cunoscută și ca „Teatrul Ciufulici” sau „Berăria teatrului”), pe locul aproximativ unde astăzi este trotuarul din fața Hotelului Prahova și a restaurantului său. Construcția a fost ridicată la 1879 după planurile arhitectului Toma N. Socolescu cu scopul de a fi sediul tribunalului local, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1933, când instituția s-a mutat în actualul Palat al Culturii. Astfel, clădirea a fost încredințată chesturii ploieștene, însă locuitorii o numeau „tribunalul vechi”. Avariată grav de cutremurul din 1940, a fost demolată după câteva luni.

8. Școala evreiască „Luca Moisi (Moise)”

Pentru a oferi o educație cât mai bună copiilor din comunitatea evreiască locală, din banii filantropului Luca Moise s-a ridicat la 1874 o școală primară în strada Basarabilor. Cu timpul, zona a devenit un reper pentru evreii ploieșteni, deoarece lângă școala se afla una dintre cele cinci sinagogi din oraș, iar în spatele său era grădinița ridicată de Mendel Predingher. Singura clădire care avea să dispară din acel triunghi arhitectural a fost școala Luca Moise, care a fost distrusă parțial de cutremurul din noiembrie 1940, iar după câțiva ani terenul a fost curățat de ruine.

7. Hotelul Carol

Catalogat în perioada interbelică drept singurul hotel de lux din Ploiești, Hotelul Carol s-a aflat la intersecția străzilor Unirii și Romană. Cu toate că avea numai patru niveluri (parter + 3 etaje), construcția era zveltă și impunătoare. Hotelul Carol a supraviețuit cutremurului din 1940 și a bombardamentelor din război, însă a fost demolat după 1970 pentru extinderea Palatului Telefoanelor. În prezent, nimic nu mai aduce aminte de existența sa.

6. Arastaua cavafilor

Tradusă în termenii de astăzi, „arastaua cavafilor” ar fi însemnat clădirea comercială a breslei pantofarilor și cizmarilor. Construcția se afla aproximativ pe locul unde astăzi este ceasul electronic din fața Palatului Administrativ și se remarca prin stilul său neo-gotic, dar și prin lățimea sa foarte redusă. Înghesuită între două șiruri de clădiri vechi, la parterul său funcționau magazinele de încălțăminte, astfel că una dintre străduțele înguste de lângă imobil se numea chiar strada Pantofari. A fost demolată în anii celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul proiectului de modernizare a centrului orașului.

5. Primăria

Dezvoltarea rapidă a orașului la sfârșitul secolului XIX a impus mutarea administrației locale într-un local încăpător. Astfel, la 1894 a început construcția palatului Primăriei (sau Primăria Nouă, după cum era denumită în epocă) din Piața Unirii, lucrările fiind finalizate în 1896, dată înscrisă pe fațadă. Clădirea era asimetrică, în capătul dinspre Calea Câmpinii având o cupolă de mici dimensiuni care contrasta cu cea principală aflată deasupra intrării în imobil. În cealaltă parte, palatul Primăriei se termina brusc, colțul închizându-se în anii 40 cu un cochet bloc de locuințe. Afectată parțial de cutremurul din 1977, clădirea a fost demolată la scurt timp după seism, în cadrul programului de sistematizare desfășurat de autoritățile comuniste.

4. Pasajul Cooperativa

Clădire unicat a orașului Ploiești, Pasajul Cooperativa se asemăna cu Pasajul Vulturul din Oradea sau, mai ales, cu Pasajul Macca-Villacrosse din București. În spatele unei clădiri impunătoare se întindea un pasaj acoperit cu sticlă, cu numeroase magazine pe de o parte și de alta. Construcția a fost ridicată la sfârșitul secolului XIX după planurile arhitectului bucureștean George Mandrea. La etajul său a funcționat una dintre cele mai renumite săli de spectacole din orașului începutului de secol XX, dar și restaurante căutate pentru vinul, mici și lăutarii care îi bine dispuneau pe ploieștenii cheflii. Treptat, clădirea și-a pierdut din aspectul original, în urma unui incendiu petrecut în anii 20, dar și a vitregiilor celui de-al Doilea Război Mondial. Afectată de cutremurul din 1977, construcția a fost demolată și în locul său se află astăzi strada C.D. Gherea.

3. Casa cu lebădă și Picadilly

Sursă: Călin Hoinărescu via Eugen Paveleț

Cu toate că este vorba de două imobile distincte, ele au rămas în memoria ploieștenilor care le-au cunoscut drept un ansamblul arhitectural omogen. În timp ce casa cu lebădă se afla în întregime pe strada Basarabilor, până în școala evreiască „Luca Moise”, clădirea Picadilly ocupa colțul cu strada Municipală (astăzi C.D.Gherea). Judecând după arhitectură, casa cu lebădă pare să fi fost ridicată la finalul secolului XIX și era o locuință privată al cărui supranume vedea de la decorațiunea aflată deasupra ferestrei principale de la stradă. Imobilul Picadilly era probabil construit mai târziu (între 1910 – 1929): la parter erau spații comerciale, iar la etaj locuințe. La începutul perioadei comuniste, la parterul său s-a mutat Barul Picadilly care în perioada interbelică funcționase într-o clădire de pe locul Palatului Administrativ și care a fost demolată. Sistematizarea avea să atingă și zona hotelului Prahova, astfel că atât casa cu lebădă, cât și imobilul Picadilly au fost demolate în anii 80 pentru a se construi un bloc.

2. Liceul de băieți „Sfinții Petru și Pavel”

Cel mai vechi liceu din Ploiești – Liceul de băieți „Sfinții Petru și Pavel” – se afla la finalul secolului XIX într-o situație delicată: sediul său din strada Gh. Lazăr (localul găzduiește astăzi Muzeul de Istorie) devenise neîncăpător, astfel că elevii ajungeau să învețe în unele săli ale Palatului Băilor Municipale. Cu sprijinul lui Take Ionescu, ploieștean de origine și care la acel moment era ministrul cultelor și instrucțiunii publice, se demarează lucrările de ridicare a unei clădiri monumentale pentru liceul de băieți. Astfel că la 1898 s-a inaugurat Palatul Liceului de băieți „Sfinții Petru și Pavel” din Bulevardul Independenței. Fațada impresiona prin grandoare și decorațiuni, prin doi lei de piatră care străjuiau intrarea și statuile celor doi apostoli care dădeau numele instituției. Pe lângă săli de clasă și laboratoare, palatul avea un muzeu la etaj, iar în curtea interioară se afla un elegant amfiteatru unde au conferențiat Alice Voinescu, Mircea Eliade sau Nicolae Iorga. Bombardamentele din 1944 au transformat o mare parte a clădirii în moloz, iar un incendiu petrecut la câteva luni distanță a prefăcut sala de festivități în scrum. Singura aripa care a rămas în picioare a fost cea de nord, dinspre biserica Sf. Gheorghe și care ulterior a fost integrată în construcția utilizată astăzi de Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

1. Palatul Băncii Centrale

Palatul Băncii Centrale din Ploiești sau „Micul Luvru” după cum îi spuneau cu mândrie ploieștenii a fost un adevărat simbol al Ploieștiului de altădată. Construcția avea 3 nivele: un parter destinat comerțului, un etaj cu geamuri înalte și o mansardă cu ferestre circulare. A fost ridicată de Ghiță Ionescu (tatăl lui Ion Ionescu-Quintus) la finalul secolului XIX, dar a cunoscut adevărata splendoare arhitecturală odată cu redecorarea parterului de către Toma T. Socolescu și transformarea spațiului în sediul Băncii Centrale condusă de evreul Max Schapira. În perioada comunistă, balconul etajului înalt (ce dădea spre Piața Unirii) a fost utilizat în repetate rânduri ca scenă pentru oratori, inclusiv dictatorul comunist Gh. Gheorghiu-Dej folosindu-l pentru discursurile în fața ploieștenilor. Clădirea a fost transformată parțial în atelier de cizmărie și locuințe, iar la parter a fost amenajată alimentara „Mercur”. Afectată de seismul din 1977, clădirea nu a fost restaurată, ci demolată în cadrul politicii de sistematizare a centrului orașului, pe locul său fiind ridicat un bloc de locuințe cu un centru comercial în interior.

Dacă ar fi să tragem linie, bazându-ne pe topul de mai sus, constatările sunt – parțial – previzibile. Jumătate (5 din 10) dintre clădiri au fost demolate în perioada comunistă, în cadrul sistematizării orașului și beneficiind și de distrugerile aduse de cutremurul din 1977. Dintre celelalte 5, 4 au dispărut în urma anii războiului (dar numai una ca efect al bombardamentelor).

Fără îndoială, topul de mai sus este unul cât se poate de subiect. Ce alte clădiri ar fi meritat poate un loc în listă?