Nouă apariție editorială – „Ploieștii în Marele Război. 1916-1918”

Pentru a marca o sută de ani de la participarea României în Primul Război Mondial, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană a publicat albumul Ploieștii în Marele Război. 1916-1918 semnat de Lucian Vasile.

Ploieștii în Marele Război este al treilea proiect editorial marca AEDU, reprezentând debutul unei colecții destinate istoriei ilustrate a Ploieștiului. Având la bază o cercetare a documentelor de arhivă, studiilor de specialitate și a mărturiilor din epocă, albumul conține peste 100 de imagini selectate din patrimoniul Asociației, dar și din colecții private. Acestea surprind atmosfera din timpul Primului Război Mondial, de la intrarea României în conflagrație, până la realizarea Marii Uniri, acordând o atenție specială celor doi ani de ocupație germană de la Ploiești.

Lansarea albumului Ploieștii în Marele Război. 1916-1918 a avut loc sâmbătă, 8 aprilie, la Muzeul Județean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești și s-a bucurat de un mare succes. Așa cum și-a obișnuit publicul, AEDU a dorit ca și de această dată să ofere o experiență inedită, astfel că la eveniment au participat membri ai Asociației de reconstituire istorică Deutsches Freikorps. Pentru a resimți atmosfera prezentă în Ploiești cu un secol în urmă, spectatorii au fost întâmpinați la intrarea în Muzeu (fostul sediu al comandaturii germane) de tinerii Deutsches Freikorps purtând uniforme specifice diviziei bavareze, cea care a participat la ocuparea orașului cu un secol în urmă. Ulterior, aceștia au exemplificat o serie de comenzi și mișcări, spre entuziasmul tuturor celor prezenți. A urmat prezentarea uniformelor și a echipamentelor, publicul având ocazia să vadă și chiar să atingă obiectele de vestimentație sau instrumentele de luptă prezente în ilustrațiile din interiorul albumului. Aerul solemn al mișcărilor în comandă a fost secundat de explicații relevante oferite pe un ton jovial din care nu a lipsit umorul, făcând experiența cu atât mai plăcută.  Evenimentul a fost urmat de o sesiune de autografe dar și de fotografii cu membrii Asociației Deutsches Freikorps.

Albumul Ploieștii în Marele Război. 1916-1918 este disponibil pe magazinul online al Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană (http://magazin.republicaploiesti.net/produs/ploiestii-in-marele-razboi-1916-1918/), dar și în librării din Ploiești și București.

Nouă apariție editorială – „Ploieștii în Marele Război. 1916-1918”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *