Sosirea unui grup de copii nevoiași la Ploiești

În urmă cu câțiva ani, printre documentele găsite la sediul central din București al Arhivelor Naționale, am avut surpriza să găsesc în inventarul unui fond fotografic un album care al cărui titlu era „Leagănul Sft. Ecaterina din Ploiești”. Peste câteva zile, îl aveam pe masa din fața mea. Acesta era de dimensiuni redusă – între un A5 și un A4 dacă îmi aduc bine aminte – dar avea o copertă amplu și migălos lucrată, puțină deteriorată pe margini de trecerea timpului.

Albumul cuprinde o serie de fotografii care surprind sosirea în Gara de Sud din Ploiești a unui grup de copii. Știam că în oraș au funcționat mai multe leagăne pentru cei mici părăsiți de părinți sau rămași fără rude în viață. Cu toate acestea, nu avusesem până atunci niciodată ocazia să văd imagini cu acești năpăstuiți ai soartei care își găsiseră la Ploiești un adăpost deasupra capului, o masă caldă și grijă și atenție din partea unor supraveghetori. Albumul însă suplinea această curiozitate de istorie socială, iar fotografiile – realizate în perioada interbelică – surprind câteva zeci de copii săraci ajunși cu un vagon CFR în Gara de Sud a orașului.

Imaginea nou-veniților este una crudă: unii copii sunt desculți, alții poartă opinci și câțiva norocoși au pantofi în picioare. Aproape toți poartă haine răpciugoase, iar cușme primite de la te-miri-cine sunt, evident, prea mari și aproape că le acoperă capul cu totul. Vreo doi-trei au câte o valiză de lemn, însă restul fie își poartă puținul avut în desagi ori pur și simplu nu au nimic și stau cu mâinile în buzunare. Privirile sunt o stranie combinație de teamă, tristețe și neîncredere, dar cu toate acestea parcă se pot ghici câteva zâmbete sau firave sclipiri de speranță.

Femeia bine îmbrăcată din mijlocul copiilor ar putea fi Ecaterina Negrutzi care era președinta Leagănului Sft. Ecaterina și soția doctorului Ioan Negrutzi.

Din poze, par să fie copii cu vârste cuprinse între 5 (sau chiar 4) ani și până la 12-13 ani. Oricum, chipurile lor arată că sunt maturizați înainte de vreme. 

După ce au coborât pe o linie secundară a Gării de Sud, copiii au mers pe jos până în Piața Gării, unde au fost urcați într-un camion cu prelată.

Destinația lor avea să fie Leagănul Sft. Ecaterina din Nedelea, înființat de Ecaterina Caragea în preajma Primului Război Mondial. Clădirea avea să fie naționalizată de regimul comunist și transformată în Școală Medie Tehnică Agricolă, iar Ecaterina Caragea a fugit din țară în 1950, la bordul unui vas care naviga pe Dunăre.

Instituțional, orfelinatul fusese înființat în 1916, însă activitatea sa a fost reglementată în 1924, când a început propriu-zis să funcționeze. Administrarea se făcea de către doamnele din înalta societate ploieșteană, iar finanțarea era una privată (se organizau diferite serbări și evenimente, iar banii din bilete acopereau o parte a costurilor de desfășurare a activităților curente), la care se adăuga câte un sprijin material din partea autorităților locale. Așa cum am precizat, instituția a fost desființată odată cu instaurarea regimului comunist, iar orfanii au fost preluați de leagăne de stat.

Judecând după vestimentația adulților, imaginile datează probabil de la începutul anilor 30. Majoritatea copiilor par să fi avut 8, 9 sau 10 ani, la momentul în care au fost surprinși în imaginile de mai sus. Astfel că nu am putut să nu mă gândesc câți dintre copiii fotografiați coborând temători din vagoane sau mergând desculți pe lângă clădirea Gării de Sud mai trăiesc și astăzi. Cine știe – istoria ne-a învățat să ne așteptăm la orice surpriză.