Recunosc că am o sensibilitate specială pentru Ploiești, poate pentru că acolo am pășit timid pentru prima oară într-un oraș mare, poate pentru că bulevardul cu castani a fost confidentul emoțiilor mele, cert este că Ploieștiul face parte din viața mea, din copilăria mea. De aceea am fost foarte curioasă când am auzit de Cel mai frumos Ploiești, pentru că, peste nostalgia copilăriei, venea impresia otrăvitoare a unui oraș maxim poluat prin care se trece rapid, rapid în drum spre…
Dar Lucian și Oana au reușit să adune povești, mai noi sau mai vechi, care să te facă să înțelegi că un oraș e un loc viu care crește, înflorește și îmbătrânește, dar și că cea mai mare bogăție a oricărui oraș, iar a celui mai frumos Ploiești, în special, sunt oamenii. Colecția de portete pe care coperțile sale frumoase o ascund seduce, farmecă și dăinuie în tine. Eu m-am trezit gândindu-mă eu ce aș scrie? Pe cine aș aminti? Cine a avut impact asupra mea? Care sunt locurile pe care le ascund în amintire? Cum văd lucrurile azi ca adult?
Pentru cine studiază istoria comunismului, seducția, vraja perioadei interbelice e implicită. Chiar dacă analiza rece rupe vălul căci societatea avea încă multe defecte, dar pacea, tihna, orânduiala pe baze firești, respectul pentru inteligență, filantropia, patrotismul local cu raportarea la o lume mică tangibilă, rezonează încă. Cumva mi se pare că „timpul încă avea răbdare”.
Iar cartea asta aduce exact acea lume a răgazului, a orânduirii, a lui „nu se cade”! Cum altfel să vezi infarctul Mariței Mam’ mare grecoaica când și-a văzut băiatul cel mare în uniformă de licean (bacalaureat la 1898) dar dereticând prin fața prăvăliei, în văzul orișicui, duminica la prânz?! sau mirajul magazinului cu coloniale al armeanului de unde se cumpăra cafeaua proaspăt râșnită?! sau bucătăria devenită laborator alchimic ce transforma fructele în dulcețuri și șerbeturi, căci multe povești au în centru farfuriuța dulce lângă paharul cu apă rece-gheață….
Cartea te plimbă prin timp și prin cotloane unice, cele ale amintirilor povestitorilor. Plonjezi în copilăria Doinei Ofelia Davidescu în colonia Teleajen, și simți cum viața copiilor era frumoasă, căci părinții îi fereau pe copii de știrile negre, sau o însoțești pe Marina Râșnoveanu în cea mai frumoasă cofetărie din lume Domino și zâmbești amar la banii puțini față de pofta fetelor pentru prăjituri, sau plângi alături de Isabella Wild când descoperă betonul ce acoperise superba grădină a copilăriei sale și nucul sub care se cuibărea ascultându-și mama și bunica povestind. Chiar dacă naratorii fac abstracție de lumea din jur, cumva comunismului ajungea peste tot, îi atingea pe toți, iar umbrele răzbat până la noi.
Cele mai temeinice sunt studiile istorice semnate de Lucian Vasile, cel dedicat casei Stanian, viitoarea Casă a Căsătoriilor, un simbol al Ploieștiului lăsat în ruină azi, sau cel dedicat fostului om politic Grigore Ivănceanu. Deși Lucian nu-și lasă meseria de istoric al comunismului să primeze, nici nu poate face abstracție de amurgul pe care acesta îl aduce în poveștile pe care le narează. Dar simți permanent inima caldă care vibrează pentru locurile și oamenii orașului. Deși nu poate schimba istoria care a urâțit sau a distrus ce iubește el, Lucian are grijă să lase vizibile compasiunea și grija pentru locuri, dar și empatia politicoasă pentru oamenii greu încercați.
Dar cea mai tulburătoare, seducătoare și nefericită poveste este cea a lui Egon F., un român de origine germană constrâns de istorie să nu se poate întoarce de la studii în țara lui de frica Siberiei, țară la care jinduiește toată viața și pentru care face tot ce-i stă în putere să o revadă. Povestea sa ajunge la noi prin intermediul surorii sale, care reușește să surprindă toată durerea, tristețea, dorul și zbuciumul unui refugiat forțat căruia nu i s-a mai făcut dreptate. Chiar dacă istoria este injustă, bagajul de iubire nu e diminuat cu nimic, iar Egon simte în sufletul lui iubirea pentru Ploieștiul copilăriei sale, concret de dureros și nesfârșit de dulce.
Lectura cărții Cel mai frumos Ploiești este ca aceea cu un tren care te plimbă prin timp derulând povești sensibile, oameni și destine, iar gustul amărui te face să înțelegi că viața nu este un basm, dar depinde de noi să devină. Pentru alții!
Clara Mareș este istoric în cadrul Compartimentului Analiza Regimului Comunist al I.I.C.C.M.E.R. În 2011 a publicat volumul Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității (ed. Curtea Veche).
Volumul Cel mai frumos Ploiești poate fi achiziționat din Prăvălia Republicii, precum și din librăriile ploieștene.
