La începutul anului 2020 am vizitat fosta colonie Teleajen aflată la marginea de est a orașului Ploiești, dincolo de fosta Rafinărie Româno-Americană (sau Rafinăria 3 ori, cum este astăzi cunoscută, Rafinăria Petrotel-Lukoil). Chiar în capătul aleii principale, care leagă strada Mihai Bravu de intrarea în uzina Uztel, înainte de a coti dreapta spre casele din colonie, am descoperit un monument a cărui placă comemorativă lipsea:
Am bănuit de când am văzut-o că trebuie să dateze din primii ani ai comunismului și să aibă legătură cu grevele din 1933, mai ales că îmi aduceam aminte vag că am întâlnit o astfel de mențiune în presa de epocă. Așa că am verificat în notițele mele și am găsit semnalarea dintr-un ziar din 1958, însoțit de o fotografie luată cu ocazia dezvelirii monumentului:
Cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de la eroicele lupte din februarie 1933 ale ceferiștilor și petroliștilor, la rafinăria nr. 3, fostă Româno-Americană, a avut loc solemnitatea dezvelirii unei plăci comemorative, pe locul unde muncitorii petroliști, sub conducerea P.C.R., s-au ridicat la luptă împotriva exploatării, pentru bunăstare, libertate și pace.
Pe lângă limbajul de lemn, specific perioadei, textul cuprinde și o mică (voită) eroare: în 1933 nu exista P.C.R. (Partidul Comunist Român), ci P.C.d.R. (Partidul Comunist din România), denumirea originală arătând de fapt că nu era o formațiune politică națională (oricum, românii reprezentau între un sfert și o treime din membri), ci o secțiune a Internaționale a III-a condusă de Moscova.
Dar ce se întâmplase în februarie 1933? La începutul acelui an situația în țară era gravă: muncitorii ploieșteni simțeau din plin efectele dramatice ale Marii Crize Economice, guvernul țărănist fiind nevoit să adopte așa numitele „curbe de sacrificiu”, adică tăieri succesive de salarii, măsură copiată și de firmele private. Cum costul vieții creștea, salariile scădeau, iar mulți își pierduseră oricum locurile de muncă, așa că au început protestele împotriva guvernului. Chestura poliției a reacționat rapid, arestând pe câțiva dintre liderii muncitorilor, ceea ce în loc să pacifice spiritele, a pus gaz pe foc. La mijlocul lui februarie 1933, impulsionați și de vestea că și la Atelierele Grivița din București s-a declarat grevă generală, muncitorii din rafinăriile ploieștene (și, în special de la Româno-Americană) au declarat grevă și s-au îndreptat spre casa Mișu (foto stânga) de pe strada Radovici (actuala stradă Toma Caragiu) pentru a-și elibera colegii și, apoi, să demonstreze în centrul orașului. Numai că odată ajunși în fața arestului, au fost întâmpinați cu șarje ale poliției călare, în timpul confruntărilor fiind împărțite cu dărnicie bastoane, înjurături, blesteme, dar și câteva gloanțe trase în aer. Respinși până spre blocul Socolescu, muncitorii au decis să abandoneze planul de eliberare al celor reținuți și s-au îndreptat spre Piața Unirii, unde și-au strigat cererile în fața Palatului Primăriei.
Totul o mișcare mai degrabă spontană, comuniștii – și așa foarte puțini – încercând din mers să „confiște” desfășurarea protestului. Asta nu i-a împiedicat după 1945 să dea o altă însemnătate grevelor din 1933, care deveniseră un moment esențial din trecutul mișcării comuniste din România.
Revenind însă la monument, placa cu înscrisul din 1958 a dispărut 32 de ani mai târziu, după evenimentele din decembrie 1989, iar unde se află în prezent este o necunoscută.
PS: despre colonia 3 Teleajen puteți citi în capitolul scris de Doina Ofelia Davidescu în volumul Cel mai frumos Ploiești.
