Astăzi este denumită drept „ziua regalității”. Din 1866 până în 1947 era cunoscută după semnificația ei inițială: ziua națională a României, marcând depunerea jurământului de către Carol I în 1866, proclamarea independenței în 1877 și a regatului, în 1881. Este, cred eu, interesant de punctat că cei din generația care a luptat pentru independența României, cât și copiii și nepoții acestora, au considerat că proclamarea „neatârnării” a avut loc la 10 mai, nu la 9 mai, așa cum se vehiculează de la sfârșitul anilor 40 și până azi.
La Ploiești, 10 mai era o zi de fast, în care orașul era marcat de ceremonii publice. Cea mai importantă o reprezenta, bineînțeles, parada militară, la care participau mii de spectatori. În primii ani, evenimentul avea loc în centrul orașului, în Piața Unirii și pe străzile adiacente: Franceză, Lipscani și Unirii, însă după inaugurarea bulevardului, la sfârșit de secol XIX, locul s-a mutat la rondul „La Statuie” (cel dinspre centru). Acolo se monta o scenă improvizată, din lemn, decorată cu flori și crengi de brad, în mijlocul căreia era amplasată o stemă mare a Regatului Român. De pe acea platformă, oficialitățile orașului priveau coloanele care treceau în ritm cadențat pe Bulevard: soldați și ofițeri din Regimentul 32 și Regimentul 7 Dorobanți, veterani de război (după 1877), membrii diferitelor asociații profesionale și meșteșugărești, elevi de la Liceul Sfinții Petru și Pavel și fete la Liceul Despina Doamna. Una dintre puținele mărturii despre parada de 10 mai din perioada interbelică regăsim în amintirile lui Alexandru Comănescu:
Pe bulevardul cu castanii înfloriți, cam pe la rondul I, se făcea o tribună din lemn, frumos împodobită cu flori și covoare tradiționale și acolo se adunau toate personalitățile locale: primarul, prefectul, directori de instituții, ce avea orașul mai de seamă. De-o parte și de alta, mulțime mare: doamne cu pălării, cu umbreluțe, cu mănuși, cu poșete, iar domnii toți purtau costum cu cravată, iar pe cap purtau pălării. Când apărea fanfara militară, lumea toată se entuziasma și îi primea cu aplauze îndelungi, ținând uneori ritmul muzicii. Însă momentul principal era defilarea trupelor din garnizoană. Bine, nu toate efectivele, ci numai câteva unități din fiecare armă: cavalerie, infanterie, artilerie… La asta din urmă făceam ochii mari și mă mândream tare: în fruntea unității de artilerie era unchiul meu; călare pe un cal negru și cu sabia scoasă dădea onorul celor din tribuna oficială. (restul amintirilor sale le puteți citi aici)
Parada de 10 mai 1941 – Colecția AEDU, cota FD-27-1
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, locul de paradă a fost modificat, punctul central fiind în scuarul I.G. Duca. Trupele veneau de la Gara de Sud, în sunet de ritmat al cizmelor militare, dădeau onorul în fața tribunei oficiale și apoi își continuau drumul prin Piața Unirii până în fața Catedralei Sfântul Ioan. Cea mai spectaculos eveniment a fost, fără îndoială, cel de la 10 mai 1941, atunci când pe lângă soldații români au mărșăluit și cei germani, într-un adevărat „show” de forță al noilor aliați, scopul fiind de a câștiga simpatia unei populații care era mai degrabă anglofilă și francofilă decât germanofilă. Cele din 1942 și 1943 au fost notabile, însă pierderile de front și întoarcerea cursului războiului au diminuat entuziasmul inițial. În 1944 nici vorbă de paradă: orașul era răvășit de primele patru bombardamente americane și, oricum, aproape 90% dintre ploieșteni își părăsiseră casele în căutarea unui adăpost în satele din restul județului.
Fetele de la Liceul Despina Doamna – 10 mai 1941 (Colecția AEDU, cota FD-27-4)
Dar sărbătoarea de 10 mai nu se rezuma numai la parada militară. Tot pe lista evenimentelor oficiale figurau și slujbele închinate suveranilor români care se țineau în bisericile locale – indiferent dacă erau ortodoxe sau de altă confesiune creștină ori de altă religie. Oficialitățile locale participau, de regulă, la te-deum-ul de la Catedrala Sfântul Ioan. În același timp, în liceele din oraș, în special la Sfinții Petru și Pavel, aveau loc diferite conferințe, în general despre obținerea independenței, despre Casa Regală ori, până în 1918, despre soarta românilor din afara granițelor (și în special din Transilvania)
Iar după-amiaza era destinată petrecerii: fiind vreme frumoasă, grădinile din mahalele se umpleau, mici și patricienii (cârnați fripți) sfârâiau pe grătare, iar vinul și berea curgeau în paharele petrecăreților. Râsete și voia bună erau însoțite negreșit și de câte-un taraf de lăutari, asta dacă proprietarul grădinii reușise să tocmească muzicanți, aproape întotdeauna insuficienți pentru cheful de petrecere al ploieștenilor de altădată.
Din 1948, ziua de 10 mai a devenit o zi ca oricare alta, sărbătoarea națională fiind stabilită pe 23 august, în amintirea evenimentelor din 1944. Mai mult de atât, sărbătorirea acestei zile putea avea efecte tragice, fiind considerată, în special în primii ani de comunism, drept „agitație publică”, iar persoana respectivă putea fi arestată.
Preluarea articolului de către mass-media se poate face în limita a maximum 300 de caractere (cu tot cu spații) și o imagine, cu link activ către această postare.
