TUR ISTORIC: Din Piața Legumelor până în Ulița Evreiască

ACTUALIZARE: Pentru turul de la ora 10:00 toate locurile sunt rezervate, înscrierile fiind confirmate pe e-mail. Pentru că am mai primit cereri, vom organiza încă un tur, în aceeași zi (9 septembrie), dar de la ora 16:00, înscrierile fiind deschise.

Dragi prieteni,

Vă invit la o nouă ediție a turului istoric pe care l-am început anul acesta: Din Piața Legumelor până în Uliță Evreiască!

Este un tur în care vom discuta, ca de obicei, despre clădirile care au dispărut, dar și despre cele care se încăpățânează să reziste vitregiilor timpurilor, despre urme ale vremurilor de altădată pe care nici nu le sesizăm în orașul de astăzi, precum și despre personalități ale istoriei naționale, dar și oameni mai puțin cunoscuți, care au însă biografii cu adevărat spectaculoase. Vom povesti despre interbelic, despre secolul al XIX-lea, despre anii comunismului – practic vom trece prin straturi succesive de istorie care formează Ploieștiul pe care l-am moștenit de la generațiile anterioare.

Turul pietonal va avea loc sâmbătă, 9 septembrie 2023, de la ora 10:00 (actualizare – complet rezervat), precum și de la ora 16:00 (locuri disponibile) punctul de plecare fiind statuia lui Nichita Stănescu. Plimbarea noastră urmează să se încheie după aproximativ două ore, în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor.

Contribuție recomandată este 30 ron (sumele obținute fiind utilizate pentru strângerea de documente și obiecte legate de istoria orașului Ploiești). Locurile sunt limitate, iar înscrierea se face prin e-mail la lucianflorin.vasile@gmail.com .

Eveniment recomandat de Ploiestii.ro

TUR ISTORIC: Din Piața Legumelor până în Ulița Evreiască

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *